E. ON Moldova intenționează să cumpere Electrica Serv Moldova, una dintre cele opt sucursale de servicii ale Electrica, pentru că s-au ridicat foarte mult costurile pentru întreținerea rețelelor. Directorul general adjunct al E. ON Moldova Distribuție, Ferenc Csulak, a declarat, în cadrul seminarului organizat de E.ON Moldova la Câmpulung Moldovenesc, în perioada 5-7 iulie, unde au participat ziariști din județele Moldovei și din București, că în urmă cu o lună de zile a trimis premierului și ministrului Economiei o scrisoare de intenție prin care își exprima dorința de a cumpăra Electrica Serv Moldova. Răspunsul din partea autorităților încă nu a fost primit de reprezentanții E.ON Moldova. „Pentru activitățile de mentenanță subsidiară din România a grupului german E.ON trebuie să angajăm o companie specializată, iar Electrica Serv, care deține monopolul în zona Moldovei, a triplat tarifele pentru aceste servicii”, a declarat Ferenc Csulak. El a mai precizat că Electrica Serv are și o „puternică valoare imobiliară, astfel că preluarea companiei de către o firmă nespecializată în sectorul energetic ar putea fi urmată de vânzarea terenurilor, și, implicit, încetarea activității”.





