E liniște. Parcă prea multă

S-a terminat prima fază, cea a grupelor. Dintre toate surprizele, cea care părea de-a dreptul imposibilă, eliminarea Germaniei, s-a produs fără să mai convingă pe cineva că a fost chiar o surpriză. Într-adevăr, Germania s-a străduit (și i-a ieșit perfect, chiar nemțește!) să nu joace nimic. Absolut nimic. Mereu favorită, mereu avansând în etapele superioare, de această dată Germania părea un mecanism dereglat. De fapt nu părea, chiar așa a și fost: ceva fără cap și fără coadă, fără o idee de joc, fără vreun fotbalist capabil să facă legea, să răstoarne munții, să etc. Nici pomeneală de clasicul spirit de luptă nemțesc, de ambiție, de chestia aia cum că pe nemți știi că i-ai bătut numai când îi vezi urcându-se în autocar! Ei au intrat gata bătuți. Și n-aș zice că îmi pare tare rău, fiindcă la nivel de reprezentativă, nemții sunt cu totul altceva decât aratăcampionatul lor, unde fiecare echipă are supervalori de prin lumea largă. Mult mai rău mi-ar fi părut să plece Anglia, Franța sau Argentina, de exemplu, fiindcă fără ele chiar n-ar avea haz un campionat mondial. Rezultatele din primele două zile de play-off, din optimi de finală adică, au reconfirmat ideea mea că toate surprizele au totuși limite. Ziua a doua a adus calificările așteptate ale Angliei și Franței, dar în mod evident în fața unor adversari net inferiori, chiar dacă pe alocuri și Polonia și Senegal au avut replicăserioasă, au dominat, și-au creat ocazii. Însă la acest nivel, mai important decât ceea ce joci efectiv pe gazon este factorul psihic, conștiința valorii proprii și convingerea că performanța îți este accesibilă. Și Anglia,și Franța au titluri mondiale, Polonia nu va mai prinde niciodată un loc 3 (ca în 1974, dacă țin bine minte),iar Senegal pur și simplu nu are cum. Culmea e că în timp ce scriu eu acest articol, Japonia o conduce pe Croația (marea revelație de la ediția precedentă) cu 1-0. Cred însă că nu se va termina așa, chiar dacă Japonia are la activ victorii în grupă și contra Germaniei, și a Spaniei.