În instituțiile statului din județul nostru s-a intrat într-o perioadă de acută tranziție. O tranziție spre partidul din care face parte noul director, dar și spre grațiile acestuia din urmă. Ce se întâmplă? Pe vremea fostei guvernări, destul de mulți dintre angajații fiecărei instituții s-au înscris în partidul directorului. În unele cazuri li s-a sugerat subtil de către șef să facă acest pas, în altele nu a fost vorba decât despre servilismul și pupincurismul specific. Așa că, până acum câteva luni, unii funcționari publici erau devotați doctrinei liberale, dar cei mai mulți erau devotați doctrinei democrat-liberale. Se știe că în unele instituții erau șefi numiți de PD (și care au rămas în funcție și după ruperea Alianței DA), dar în cele mai multe cazuri directorii din județ proveneau de la PNL sau fuseseră numiți pe această filieră. După înființarea PD-L, o bună parte dintre directorii puși de PNL au cotit-o (sufletește) spre partidul al cărui lider județean este Gheorghe Flutur. Evident că funcționarii de care vorbeam, extrem de sensibili la fiecare schimbare, au simțit zbuciumul din sufletul directorului lor, așa că, pentru liniștea șefului, au hotărât să-l urmeze la PD-L. Acum, avem o nouă guvernare și noi șefi la majoritatea instituțiilor sucevene. Funcționarii sensibili de care vorbeam au dat repede de pământ cu carnetele de partid asortate cu vechea guvernare și au realizat, brusc, cât de mult iubesc partidul noului director al instituției. Au dat fuga la sediu să completeze o adeziune sau pur și simplu au prezentat omagiile pe linie politică noului director, căruia i-au dat și garanții că sunt trup și suflet alături de doctrina și oamenii formațiunii politice din care, cu totul întâmplător, face parte noul șef. Tot acum este momentul în care unii șefuleți mai mici din instituții se înființează în fața noului director și îi demonstrează (doar cu vorbe bine meșteșugite, din păcate) cât de buni sunt ei și ce bine își conduc oamenii din subordine. Evident că noul director, om și el, este copleșit de avalanșa de pupincuriști. Și cedează, în sensul că îi consideră buni și profesioniști pe acești umili servitori ai oricărui regim.
Partea proastă pentru respectiva instituție și pentru cetățeanul de rând, amărâtul de contribuabil, este că, o bună bucată de vreme, modul de lucru în instituții îl vor impune șefuleții pupincuriști, care s-au impus până acum doar prin incompetență și indolență. Dacă directorul este de bună credință, va cerne, după o vreme, neghina de secară. Va realiza că cei care dau cel mai bine cu gura acum nu înseamnă că își fac și treaba pe măsura limbuției. Dar, ca de obicei, va dura o vreme, iar totul se va face, ca de fiecare dată, pe spinarea și în detrimentul contribuabilului, al celui care îl plătește, de fapt, pe funcționarul public.
