E gata, dar abia începe!



Aparent antagonice, cele două afirmații din titlu sunt perfect valabile. Amândouă. Ceea ce explică încă o dată starea de haos deplin în care se bălăcește fotbalul românesc, parcă tot mai adânc de la un an la altul. Așadar, campionatul tocmai ce a luat sfârșit, în sensul că fiecare din cele 14 (ptiu!, era să scriu „combatante”, dar a văzut cineva vreo urmă de luptă în cele 26 de etape?) leșinate a jucat tur-retur cu celelalte 13, iar ierarhia stabilită la finalul tărășeniei e cât se poate de corectă, cred eu. Numai că scărpinatul de-a-ndoaselea ne e a doua natură, așa că dacă ne-a cășunat pe modelul olandezo-belgian, cu play-uri off și out (deși și aici e o problemă cu terminologia, dar nu e locul să dezbatem asemănările semantice dintre „off” și „out” din limba lor de origine), o luăm de la capăt, cu linie de separație de la locul 6 în jos, cu împărțiri de puncte la 2, bașca rotunjiri în plus, ca alea de la mediile din școală, numai bune să le dea migrene socotitorilor pentru care, de exemplu, 41:2 poate genera grave perturbări psihice, mai ales că după rotunjire ar trebui să dea 22! În sfârșit, să ne bucurăm că s-a terminat panarama și să ne înarmăm cu răbdarea necesară pentru a le mai admira de câte 10, respectiv 14 ori, pe cele 6 + 8 rămase. Chestia cu adevărat haioasă e că singura care chiar ar merita să câștige titlul, Dinamo, chioara din țara oarbelor, joacă degeaba! Probabil că știți că n-are voie în Europa din motive de insolvență/faliment sau ce naiba o mai fi printre nenumăratele inginerii la care s-au dedat absolut toate, dar numai Dinamo a luat-o în bot. Pardon, și CFR Cluj, care cu punctele de care a fost păgubită ar fi fost la limita accederii între cele 6 fericite. Așa, de încălzire între cele două segmente de campionat, avem azi un Dinamo – Steaua în care dacă nu câștigă cu măcar 3 goluri diferență, înseamnă că și Dinamo ne-a mințit până acum.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)