Grigore Leșe îi învață pe tinerii de la C.N.Mihai Eminescu din Suceava cum să-și pună, așa cum zicea Noica, sufletul în palmă.
Cine e Grigore Leșe și cu ce se ocupă el?
Un maestru, cel mai mare rapsod al Țării Lăpușului. Spune el, sunt un om simplu și spun de atâtea ori: nu vreau să schimb lumea! Cel mai bun lucru din lumea asta pe care îl fac eu, este că horesc.
Absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima, din Cluj Napoca și al Facultății de Interpretare (Fagot), astăzi doctor în muzică, profesor al Facultății de Litere, Universitatea București și al Universității de Muzică București.
Printre instrumentele pe care le mânuiește cu măiestre se numără fluierul, cavalul, tilinca și toaca.
De 6 ani, realizatorul emisiunii La Porțile Ceriului, TVR Cultural.
Luptă de 35 de ani pentru păstrarea autenticității în folclor și împotriva contrafacerilor de orice fel.
Când și de ce în Suceava?
Faptul că am putere și am avut puterea să vin aicea, înseamnă că e ceva, undeva.. este o energie pozitivă. Și energia asta ne adună, vrând-nevrând.
Luni, 20 septembrie 2010, orașul nostru l-a găzduit pe maestrul ce a venit pentru realizarea unei preselecții în cadrul unui concurs de muzică, organizat de un anume Marian Rădulescu, concurs ce se va desfășura la Buzău. În cadrul aceleași zile, domnul Leșe a fost invitatul de seamă al Colegiului Național Mihai Eminescu unde a stat de vorbă cu elevii.
Elevi, tinerii. Profesor, Leșe: trebuie să știți ce să luați din toată lumea asta.
Iubesc tinerii. De ce iubesc tinerii? Tinerii au alte preocupări… e foarte bine că vă duceți la discotecă și eu când eu eram tânăr mergeam la joc. Foarte frumos, numai că trebuie să știți ce să luați dintr-o discotecă și din toată lumea asta. Dacă nu știți, sunteți așa.. rătăciți.
Modele trebuie să căutați voi. De ce iubesc tinerii? Pentru că vin cu o forță!
Despre cultura noastră tradițională
Eu, cânt pentru mine. Voi, trebuie să vă regăsiți. Dacă asta se întâmplă, înseamnă că ați depășit deja pe mulți etnologi din România, care-s etnologi numai pe hârtie.
Nu-mi explic cum, de 50 de ani în România, tineretul nu a învățat lucruri esențiale din cultura tradițională. Trebuie să știm încotro ne îndreptăm și ce e de făcut cu așa zisă cultură tradițională. Ce înseamnă această cultură? Înseamnă cel mai bun lucru pe care îl fac eu de vreo 35 de ani încoace, și acela că horesc. Eu am ales cântecul popular pentru că acolo mă potrivesc; e bine să stai în banca ta și să faci ce știi să faci tu mai bine.
Cultura tradițională însă, este considerată astăzi un fel de divertisment ieftin. Eu, de exemplu, cânt pentru mine. Voi, trebuie să vă regăsiți. Dacă asta se întâmplă, înseamnă că ați depășit deja pe mulți etnologi din România, care-s etnologi numai pe hârtie.
Lecții de muzică
Este extraordinar cum o horă se îmbogățește de la o interpretare la alta. Dar acum să vă explic din punct de vedere muzical, ce este o doină. Doina trebuie să aibă o desfășurare: o introducere, înflorituri, recitativ – este apropiată vorbirii- , întreruperi, melisme. În Banat nu există doine. Când aud intelectuali zicând că există doină în Banat, nu mai știu ce să fac: să dau telefon sau să sparg televizorul? Și-aud vorbind asta cam des. De ce? Pentru că nu sunt puși la punct. Și atunci, unde sunt doine în România? În teritoriul Bucovinei, în Maramureș, în Oltenia, Muntenia o parte și PUNCT. Cei din Bihor nu cântă doină, ci tărăgănate.
De când și-a găsit muzica locul în sufletul maestrului
Mi-am dat seama că trebuie să îmi pun sufletul în muzică.
Eu m-am născut într-o familie de unul singur. Mama mea e casnică, are 2 clase. Ea atâta știe să-mi spună ceti Grigore, adică citește Grigore. Trebuia să îmi fac temele în clasele I-IV și tot îi spunea învățătoarea: supravegheați-l, dar mama mea nu înțelegea ce înseamnă a supraveghea.
Tata lucra. Știu că la un moment dat era funcționar. A lucrat cu evreii și a fost în spital. La spitalul din Târgul Mureș era director un medic Dragoș, n-am să-l uit. Și el cânta la vioară. Și-i zicea la tata: Ionică, mă tu ar trebui să duci copilul la școală, uite ce frumos cântă! Și mă purtau cu spectacole, veneau la taicămiu acasă să ma ia nu știu pe unde. Și-am întârziat cu plecatu la școală. Și m-am dus în clasa a 9a la liceul de muzică, eu n-am conștientizat, spiritul critic se dezvoltă mai târziu, ce-i cu muzica. De aceea știu să spun tinerilor ce să facă. Și m-am dus târziu și a trebuit să recuperez. E foarte greu. Mi-am dat seama că trebuie să îmi pun sufletul în muzică, mi-au spus alții: profesorii. Tot timpul avut profesori extraordinari. Și uite așa, zilele au trecut. Însă, e foarte greu. Trebuie să știi să alegi.
Lecție despre dor
– Domnule Leșe, nu vă este dor de satul d-voastră natal?
– Să vă explic un lucru cu dorul. Și vă întreb pe voi… îți poate fi dor de ceva pe care nu l-ai văzut, un loc pe care nu l-ai văzut niciodată? Nu. Sigur că îmi este dor, dar de câte ori îmi este dor, am o posibilitate: mă duc acolo.
Eu m-am născut într-un sat de munte, cred că cel mai frumos sat de pe lume. Știți ce-i frumos? Is puțini oameni în sat, casele sunt risipite, dar nu ca în munții Apuseni, au viață. Când au ales oamenii satul, o gândit bine. Biserica e pe o movilă, pe un delușor de unde vezi tot. Acolo m-o botezat. Și îmi mai place un lucru: de câte ori mă duc găsesc un scaun la biserică dăruit de bunicul meu. Bunicul meu o fost tâmplar și de câte ori mă duc zic : ăstă-i bunicul meu, el o dat scaunul la biserică. Nu-i băgat în seama, dar eu mă duc, mă așez pe el și spun: asta e scaunul bunicului meu.
Și Bucovina trece examenul – Oamenii știu să pună preț pe animale
Să știți că mulți confundă Bucovina cu Moldova. M-am dus aici pe satele din Bucovina, și am rămas impresionat. Și știți unde am intrat? Am intrat acolo unde dorm animalele. Și m-am uitat la ce preț pun oamenii pe animale… Asta îmi amintește de un om din Bistrița. El dormea cu oile, își săruta și mângâia ieduții tocmai pentru că întreaga lui viață se rezuma la oi.
Mesaj pentru voi
Când aveți întâlniri, trebuie să aveți întâlniri esențiale, când citiți o carte trebuie să știți ce citiți. Sunt foarte mulți oameni care nu se abat de la asfalt – și-i păcat! Așa-i și cu muzica.
Paula-Bianca BUTA
