E bine, ba chiar binișor!

Dacă ați văzut (asta-i doar o figură de stil; cum naiba să nu-l fi văzut, dacă s-au bătut toate recordurile de audiență, peste 50% dintre români urmărindu-l!?) meciul, atunci nu se poate să nu fiți de acord că pronosticurile mele nu fuseseră deloc exagerate: 4-0 în varianta optimistă, 3-1 în cea nu pesimistă, ci doar realistă. Spre mâhnirea mea profundă, Steaua a abordat meciul cu nenorocita aia de crispare de care m-am săturat. Psihic de servitori chemați la ordin de către stăpân. Iar „stăpânul” în cazul de față, nu avea față de stăpân ci maximum de grăjdar. Cred că m-am plictisit (poate și dumneavoastră!) de când tot scriu aici că Middlesbrough este o echipă de doi bani (hai, treacă de la mine: de doi pence!) pe care, dacă o iei la fotbal, o lași fără grai. V-ați convins, cred, de acest adevăr: ori de câte ori ai noștri puneau mingea jos și „băgau” driblinguri sau un-doi-uri, ăia îi priveau cu maximă admirație. Și atât, că mingea le este la fel de ostilă ca volanul pe stânga. Nenorocirea noastră e că nu suntem capabili de a observa măcar „din mers”, în timpul jocului, slăbiciunile adversarului și de a le exploata, dacă în timpul documentării dinaintea meciului n-am fost în stare să le sesizăm. Nu știu ce o fi văzut Olăroiu în Anglia când ăia au jucat cu echipa a treia, dar cred că era la mintea cucoșului că nu poți să-i bați cu mingi lungi, de angajament, pe marii experți ai contactului fizic. Iar Steaua tocmai asta a făcut în toată prima jumătate, atât înainte, cât și după gol. I-am văzut pe Middlesbrough în 9 meciuri (10 cu cel de alaltăieri) de la începutul anului, iar singurul pe care l-am auzit spunând exact același lucru ca și mine a fost Loți Boloni: „Da’ cine-i Middlesbrough ăsta în Europa!?”. În mod evident, Steaua, chiar așa bleagă cum a fost alaltăieri, e mai bună. Mult mai bună. Nu vreau să spun că Olăroiu e un antrenor prost. Dar cu oricare dintre Lucești la cârmă, Steaua sunt convins că ar fi înscris de 3-4 ori. Iar treaba ar fi fost gata. Cu Oli, rămâne să mai tremurăm încă o săptămână (plus 90 de minute groaznice!), abia după aia putând să ne bucurăm pe deplin. Dar ne vom bucura, sunt convins. Pentru că Steaua, oricât de prost ar juca, este mai bună. Cu tot cu Rădoi, pe care l-am admonestat aici de atâtea ori încât acum, când a jucat extraordinar, nu pot să nu-i aduc meritatele elogii. Jucăm finala!