E bine așa rău!

Unde se află România pe harta lumii în anul de grație 2017, începând cu cea geografică și terminând cu harta intereselor politice? Mai nimeni de la noi nu pare cu adevărat interesat de marile probleme ale țării, cele ce țin de stadiu, destin, devenire: ne-am încâlcit într-un hățiș de hămăieli mărunte, opoziția se simte datoare să combată, programatic, absolut tot ce vine de la majoritate (primitivism politic!), puterea rezultată din vot adoptă postura lui Vlad Țepeș și trage-n țeapă aiurea, vinovat, nevinovat, iar șeful de la Cotroceni continuă să falseze în marginea Constituției: ori are consilieri proști, ori nu-i ascultă – tot una-i. A mai auzit cineva despre proiectul de țară? Cum și când s-audă, că toate televiziunile-s ocupate cu isprăvile unui Don Quijote de Prahova (ce cuib infracțional fără pereche se arată a fi Ploieștiul!).
Drept pentru care, dacă vrei să ai parte de un comentariu așezat, logic, informat și imparțial, pare mai sănătos să apelezi la opiniile celor din afara țării. Nu la românii din diaspora, că-s la fel de rigid împărțiți în simpatii și antipatii, ci la străinii care, cunoscându-ne cu adevărat, își pot îngădui analiza profundă și imparțială ce lipsește flagrant românilor și României.
La Ambasada noastră de la Washington a fost lansat cel mai recent volum datorat lui Robert D. Kaplan, considerat de „Foreign Policy” „unul dintre primii 100 de gânditori ai lumii”. Încă n-am citit cartea („În umbra Europei” va fi lansată, la noi, abia în martie), dar a apărut un consistent interviu cu autorul, despre care Dennis Deletant crede că „înțelege ca nimeni altul România contemporană și o descrie cu erudiție și autoritate din postura străinului care o cunoaște din interior.” Kaplan este, între altele, membru al Comitetului de Politici de apărare al Pentagonului și consultant al Armatei SUA; începând din 1991 a vizitat România de mai multe ori și i-a urmărit cu atenție evoluțiile în toate domeniile, ceea ce i-a îngăduit să ofere diagnoze și precise, și neașteptate.
În mare, el consideră „surprinzător de bună” situația în care se află acum țara noastră, „deși a pornit cu întârziere, comparativ cu alte state”. „Valorile noastre politice sunt sănătoase și putem juca important rol pozitiv în gestionarea provocărilor cu care ne vom confrunta”. Mai mult decât încurajator – de altfel, autorul consideră că „România se află la apogeu” și a beneficiat, atenție, de două mari atuuri: primul – nefiind în spațiul Schengen, nu s-a procopsit cu cohortele de refugiați; al doilea – nefiind în zona euro, n-a avut parte de o criză financiară gravă precum a fost aceea traversată de Grecia. Așadar, două motive pentru care ne-am considerat fie persecutații Europei (Schengen), fie mult rămași în urma evoluțiilor continentului (euro), s-au constituit de fapt în motoare ale stabilității și factori de progres!
Numai că (observație justă!) „românilor le place să se plângă”. Nu-i rău că se plâng de corupție – ar fi un „semn pozitiv, optimist, nu ceva negativ”. Conduita viitoare: „țara Dvs. va trebui să penduleze între puteri” (ceea ce, de fapt, românii au făcut de când se știu). „Orice fel de alianță cu Turcia este foarte normală și trebuie făcută” – când scria Kaplan asta, nici Erdogan, nici Trump nu țâșniseră decisiv pe firmament, așa că, până la lansarea din martie, ediția română ar putea avea parte de amendări și completări. Evoluțiile din sfârșitul lui 2016 implică și alte câteva revizuiri, tot în acea zonă, care rămân valabile pentru ceea ce a fost, dar nu mai pot fi formulate la timpul prezent – ”Turcia este unul dintre aliații noștri împotriva Rusiei” (?). Alte câteva idei, mai mult sau mai puțin disparate: „A vorbi serios despre reunificarea României cu Republica Moldova n-ar fi înțelept”, „UE continuă să se fractureze; prezic o slăbire a UE, nu sfârșitul ei”, „Cu toate evenimentele îngrozitoare care au avut loc în trecutul său, cred că acum, în sec. XXI, România este în cel mai bun moment al său.” Așa o fi.
P.S.
La Hot News, Dan Popa explică astfel absența faimoaselor 10 miliarde: „Într-o noapte, Ion a visat că-și cumpără un cal. A doua zi dimineață, după ce s-a trezit, și-a numărat banii din portofel. Din banii aceia și-a cumpărat un câine, că nu-i ajungeau de mai mult”, iar acum s-ar căuta calul. Exact pe dos! Ion avea bani pentru un câine, dar și-a cumpărat, pe datorie, un cal. Și nu și-a numărat banii din portofel, ci pe cei văzuți în vis. Altfel spus, pentru a înțelege și pitoreasca dnă Clotilde, mă duc la cofetărie ca să mănânc o prăjitură. Constatând că n-am parale, comand nu o prăjitură, ci două, pe care le va plăti, la anul, tata mare. Nu numaidecât necolectarea veniturilor este hiba cea mare, s-a mai întâmplat și, probabil, o să se mai întâmple, ci faptul că s-au făcut rectificări bugetare pozitive fără justificarea financiară obligatorie. Rectificarea pozitivă nu se face „din cuțite și pahară”; ea presupune să decizi cheltuieli mai mari decât s-a hotărât prin Bugetul aprobat, din fonduri suplimentar atrase. Și nu numai că n-a fost un leu în plus, ci 10 miliarde în minus…