Duvăz speră ca ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, să dea drumul programului „Rabla”



Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu-Duvăz, și-a exprimat, luni, speranța ca în cursul acestei săptămâni ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, să dea drumul programului „Rabla” și că ministrul analizează bugetarea acestuia din procentul de 85% prevăzut de vechiul buget. „Nemirschi stă cu proiectul pe masă. Are ordinul pregătit. Are o problemă, pentru că există opinii diferite, pe care le analizează astăzi (luni, n.r.), dacă se poate finanța în sistemul în care este finanțat acum bugetulul de stat. Conform legii, cât nu ai un buget nou, sunt cam 85% lunar din cheltuielile vechiului buget”, a spus Duvăz.
El a precizat că ministrul Nemirschi nu știe dacă poate să finanțeze programul „Rabla” din cei 85% prevăzuți de vechiul buget.
„E o chestiune mai degrabă juridică, dar are intenția să-i dea drumul imediat ce are acest răspuns. Oricum sperăm ca în această săptămână să-i dăm drumul”, a spus Duvăz.
El a spus că în acest moment încă nu se știe dacă probramul poate fi bugetat, în condițiile în care existau toate promisiunile la sfârșitul ședinței de Guvern de săptămân trecută că va intra a doua zi după ședință în funcțiune.
Duvăz a amai arătat că acest program ar da o mare șansă inclusiv redresării situației de la uzinele Dacia.