Fostul președinte al CNAS Lucian Duță a declarat, marți, într-o conferință de presă, că salută implementarea cardului de sănătate anunțată de către președintele CNAS, Cristian Bușoi, arătând că acesta este un proiect definitoriu al mandatului său la conducerea Casei.
„Salut implementarea cardului de sănătate anunțată de președintele CNAS, proiect definitoriu al mandatului meu la conducerea CNAS. Cardul de sănătate este cel mai important element antifraudă din sistemul de sănătate. Dacă va fi pus în aplicare așa cum am proiectat eu, va aduce 400 de milioane de euro către cetățeni”, a afirmat Duță.
El a spus că are speranța că premierul Victor Ponta nu îl va demite pe președintele CNAS pentru că pune în aplicare proiectul său antifraudă.
Duță a spus că face apel către toată clasa politică, către tot sistemul de sănătate, în special către medicii de familie, să nu se opună acestui proiect, care este benefic pentru cetățeni.
Fostul președinte al CNAS a adăugat că toate proiectele antifraudă stabilite în timpul mandatului său – sistemul informatic unic integrat, rețeta electronică și cardul de sănătate – „au avut la bază o viziune corectă întreptată către interesul pacienților”.
El a mai spus că are aceeași viziune cu a actualului președinte CNAS, potrivit căreia distribuția cardului de sănătate trebuie să se facă prin medicii de familie, care au contact cu pacienții și că cititoarele de carduri trebuie suportate de furnizorii de servicii medicale.
Întrebat de ce a întârziat punerea în aplicare a cardului de sănătate, Duță a spus că acesta avea termen de implementare anul 2008, dar că soluția informatică ce definește aceste carduri este extrem de complexă și „a necesitat un timp mai îndelungat pentru a face o soluție informatică impecabilă”.
Președintele CNAS, Cristian Bușoi, a declarat, marți, că 7,5 milioane de carduri naționale de sănătate vor fi produse până la sfârșitul anului, dar oamenii le vor primi numai după ce medicii, spitalele și laboratoarele vor avea cititoare, precizând că acestea ar putea fi folosite din 2014.
„Potrivit Legii sănătății, orice român va fi obligat să prezinte cardul de sănătate ori de câte ori apelează la servicii medicale. În acest context, până la sfârșitul lui 2013 vor fi produse 7,5 milioane de carduri. Apoi, cardurile de sănătate vor fi distribuite către casele județene de asigurări de sănătate. Va urma un dialog pentru a convinge medicii de familie să sprijine distribuția și să realizeze inițializarea cardurilor. Totodată, vor fi stabilite specificațiile pentru cititoarele de card, pentru a fi garantată compatibilitatea acestora cu sistemul informatic al cardului electronic”, a spus Cristian Bușoi, într-o conferință de presă în care a prezentat principalele obiective ale mandatului său la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).