Duță: Singura șansă pentru a evita falimentul CNAS este infuzia de bani privați



Președintele Casei Național de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duță, a declarat joi, la conferința „Reforma sănătății la analiză”, că instituția pe care o reprezintă are un deficit de câteva sute de milioane de euro, singura soluție pentru evitarea falimentului fiind infuzia de bani privați.
„Așa cum arată CNAS, cu deficit de câteva sute de euro, fără un control al pieței farma, riscăm, în doi-trei ani, să intrăm în insolvență. Infuzia de capital privat ar fi singura soluție”, a declarat președintele CNAS, la conferința cu tema „Reforma sănătății la analiză”, organizată de agenția MEDIAFAX și Eureko.
Luacian Duță a precizat că ar trebui asigurată crearea cadrului legal pentru funcționarea caselor private de asigurări de sănătate, arătând că CNAS, care în 2007 a avut excedent bugetar, în 2009 ajunsese la un deficit structurat de 700 de milioane de euro, adică de 15 la sută, fără perspective de a-l putea scădea.
În ceea ce privește elaborarea pachetului minim de servicii, președintele CNAS a declarat că nu are suficienți specialiști care să elaboreze pachetul de bază, dar a susținut că încearcă în următoarele șase luni să finalizeze și să propună o schiță care să intre în dezbatere publică.
Informatizarea sistemului de sănătate și elaborarea pachetului minim de servicii constituie principalii piloni pe care se va sprijini reforma în sănătate, a mai spus președintele CNAS.
Măsurile de reformare a sistemului de sănătate și consecințele introducerii coplății sunt analizate de reprezentanți ai autorităților publice și jucători privați din domeniul serviciilor medicale și al asigurărilor la conferința „Reforma sănătății la analiză”, organizată de agenția Mediafax și Eureko.