Duță: Rețeta electronică va fi introdusă din 1 iunie, în paralel cu prescripția offline



Rețeta electronică va fi introdusă din 1 iunie, dar o perioadă va funcționa în paralel cu prescripția offline, a anunțat, miercuri, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duță.
„Am obținut fonduri europene nerambursabile în valoare totală de aproximativ 40 de milioane de euro pentru implementarea prescripției și a dosarului electronic. Din 1 iunie va demara sistemul de prescriere electronic, care va funcționa o perioadă în paralel cu cel de acum”, a declarat președintele CNAS.
Lucian Duță a spus că prin introducerea rețetei electronice, atât medicii cât și farmaciștii, dar în principal pacienți, vor avea de câștigat.
Rețeta electronică va face parte dintr-o platformă integrată complexă intitulată „Platforma informatică a asigurărilor de sănătate – PIAS”. Principalele beneficii ale acestei platforme vizează administrarea informatică unitară și managementul deciziilor, creșterea performanțelor în acordarea serviciilor, facilitarea raportării și decontării acestora, dar și monitorizarea și controlul utilizării fondurilor.
Potrivit președintelui CNAS, primul element care urmează a fi lansat în cadrul platformei este prescripția electronică.
„Avantajul prescripției electronice este acela că vor fi asigurate siguranța tratamentului și reducerea riscului de complicații prin evitarea erorilor de prescriere și acuratețea informației. Altfel spus, sistemul va sesiza erori în prescriere, cum ar fi de pildă medicamente cu efecte terapeutice contradictorii”, a mai spus Duță.
De asemenea, un alt avantaj al acestui tip de prescriere vizează predictibilitatea consumului de medicamente și un management performant.
Prescripția electronică va preveni frauda în sistem, care în prezent este estimată la două-trei sute de milioane de euro, a mai spus Duță.
Președintele CNAS a ținut să precizeze că această situație nu este unică în România și că țări mai dezvoltate, precum SUA sau Franța, se confruntă cu fenomenul fraudei în sistem, de aceea au programe de combatere a acesteia.
Președintele Federației Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a susținut că prescripția electronică este un beneficiu pentru medici întrucât în actualul sistem există multe probleme ce pot apărarea la rețetele pe care le cumpără.
„Sigur că este nevoie de o perioadă de timp în care să funcționeze ambele prescripții în paralel. Mai mult de atât, suntem de părere ca medicii care vor fi dispuși să prescrie electronic să fie stimulați, așa cum se întâmplă și în alte părți, și totodată cerem CNAS să găsească soluții pentru plata cititoarelor de card, întrucât sunt destul de scumpe”, a spus Doina Mihăilă.
Vicepreședitele Colegiului Farmaciștilor, Clara Popescu, a susținut că este necesară adoptarea acestei prescripții electronice, mai ales că de multe ori farmaciștii erau obligați să plătească erori de prescripție apărute în sistem.
„Pentru farmacii, introducerea rețetei electronice este salutară, pentru că pe o rețetă cu erori de prescripție trebuia să plătească farmacistul. Susținem ideea să lucrăm o perioadă în paralel, electronic și offline, și plata de către CNAS a cheltuielilor pentru tehnica de lucru”, a spus Clara Popescu.