Știu că a fost finala Copei America, dar nu cred că un nou 0-0 heirupist merită mult mai mult decât simpla consemnare a câștigătoarei. A fost Chile, țara gazdă, și nu se poate spune că n-a meritat, vorbind strict de meciul cu Argentina. Că pe drum le-au mai făcut arbitrii pârtie, asta nu reține palmaresul. Șansa Argentinei a început să pălească atunci când s-a accidentat di Maria, dar și când Tata Martino i-a ales înlocuitorul, pe Lavezzi. Acesta s-a aflat de două ori în situație de gol, prima dată luându-l la țintă pe Bravo (care ar fi apărat și cu mâinile legate la spate, căci mingea l-ar fi nimerit în cap!), în timp ce la a doua ocazie nu și-a mai asumat finalizarea, oferindu-i lui Higuain cea mai proastă pasă bună, adică atât cât s-o ajungă, dar în unghi foarte ascuțit (e drept, chiar și așa, un vârf cu pretenții ar fi trebuit s-o bage în ațe).
Dar mai bine un cântec vesel să cântăm, în timp ce facem trecerea pe iarba de la Wimbledon. Sau poate n-o fi el prea vesel, dar măcar sună bine: nu știu cum se face, în timpul meciului dintre Rafa Nadal și Dustin Brown, m-am apucat din senin să fredonez „Dust in the Wind”! Am mai povestit despre această combinație de gene germano-jamaicane, care face și suta de atacuri la fileu într-un meci (99 cu Rafa!). Omul nu e chiar la prima tinerețe, are 30 de ani, n-a avut antrenor mare parte a carierei, ceea ce explică libertatea sa din teren, lipsa de închistare în canoane. Interesant, până la 25 de ani a colindat prin circuit într-o rulotă, singura lui grijă fiind să câștige suficienți bani la un turneu cât să aibă de benzină până la următorul. Mai făcea mărunțis racordând rachete la jumătate de preț sau oferind adăpost temporar altor jucători pentru care a sta la hotel era un lux. Abia când a ajuns în preajma primei sute ATP, a început să câștige suficienți bani cât să intre cu adevărat în rândul profesioniștilor, iar acum, iată, îl elimină din nou pe Nadal (după Halle, anul trecut), de data asta asta la ditamai turneul de Grand Slam! Bineînțeles, a ieșit în turul următor, căci nu poți accesa în fața lui Troicki aceeași exaltare ca în fața lui Nadal. Oricum, nu i se poate lipi eticheta de jucător atipic, pentru că el este realmente unic, așa cum este și Monica noastră, cu acel forhand permanent tăiat, care nu-i aduce puncte direct câștigătoare în statistici, dar îi câștigă destule meciuri! Continuăm a le număra, căci Monica a făcut pasul în săptămâna a doua.
