Dușmanul dușmanului meu este prietenul meu. O logică ce pare că în aceste zile reașează scena politică.
Tot logica ”dușmanul dușmanului meu…” a dus la suspendarea președintelui și la acea super-majoritate parlamentară care a votat împotriva lui Băsescu și a învestit guvernul Tăriceanu 2. Atunci când a izbucnit scandalul bilețelului scris de Tăriceanu și adresat lui Băsescu, Mircea Geoană a cerut public demisiile ”premierului infractor și a președintelui tăinuitor”. Ulterior, s-a aliat cu infractorul încercând debarcarea tăinuitorului. Larga coaliție PSD – PNL – PC – PRM – UDMR nu a avut nimic altceva în comun decât un dușman: Băsescu. Toate aceste partide l-au identificat pe președinte ca inamic într-o asemenea măsură încât peremiștii și udemeriștii au ajuns la un front comun.
Ce a schimbat referendumul? Legitimitatea câștigată de președinte a dus la nuanțarea dușmăniei. Acum, PSD a realizat că un dușman atât de puternic nu trebuie atacat frontal, așa că încearcă să macine popularitatea lui Băsescu si a PD printr-un joc complicat de alianțe, făcând scena politică și mai confuză, în speranța că ar putea să iasă primul din confuzie. PNL realizează acum pe propria piele că un prieten câștigat printr-o dușmănie comună nu e tocmai un prieten adevărat.
Dezbinați într-o asemenea măsură încât fiecare preferă să negocieze mai degrabă cu fostul dușman comun, liberalii si democrații schimbă spectaculos rolurile. Acum două luni, PD acuza PNL de trădare pentru că negociase cu PSD. Partidul denunțat în campanie ca răul suprem. Prima mișcare făcută de Traian Băsescu când l-a înlocuit pe Roman în fruntea PD a fost să adopte o clauză specială în statutul partidului care interzice colaborarea cu PSD. Acum, PNL acuză PD că negociază cu PSD și reface marele FSN. Deși nu este limpede de ce pentru PD este rușinos să negocieze cu PSD, iar pentru PNL nu a fost rușinos să negocieze și să guverneze cu sprijinul parlamentar al aceluiași partid.
Pentru PSD, ajuns din dușman comun, posibil prieten al tuturor, important este ca cineva să își asume alianța cu el. Astfel ar ieși din izolarea de după 2004. Deși a fost cel mai mare partid parlamentar atunci (deși nu majoritar, iar Constituția prevede preluarea mandatului de premier doar în cazul în care un partid este majoritar), PSD s-a văzut izolat politic, astfel încât Băsescu a putut aduce Alianța D.A. la guvernare. Acum, Mircea Geoană a cerut PNL asumarea deschisă a colaborării. Tăriceanu refuză. Deși presa dă insistent detalii de la negocierile PD – PSD, și democrații sunt reticenți să-si asume deschis o colaborare.
Deși politicienii negociază și fac calculele, o rezolvare a crizei pe bază de dușmănii comune nu va fi o rezolvare adevărată. Doar vom amâna problema.
