O familie din Iași a cărei mașină a fost lovită de un excavator al Sistemului de Gospodărire al Apelor (SGA) Suceava așteaptă în zadar, de mai bine de o lună de zile, ca cei răspunzători de producerea evenimentului rutier să achite costurile reparației autoturismului. Toate problemele pleacă de la faptul că utilajul aparținând SGA nu avea asigurare, iar reprezentanții instituției au refuzat până acum să dezamorseze litigiul pe cale amiabilă.
Soții Dana Herman și Constantin Cristian Balaban ne-au relatat că, pe 23 august 2010, au plecat, cu un autoturism Seat Alhambra, spre Germania, unde urmau să își petreacă concediul. În jurul orei 12.00 au intrat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe strada Calea Bucovinei, aici, la un semafor temporar, dispus pentru că pe carosabil se efectuau lucrări, petrecându-se coliziunea.
„În fața noastră se aflau două autoturisme, oprite și acestea la semafor. Așteptam să se schimbe culoarea semaforului, pentru a ne continua drumul, când am fost loviți în plin, în spatele autoturismului, de către un excavator”, a relatat momentul coliziunii Dana Herman.
Soții au sunat la 112, un agent de la Formațiunea Rutieră locală constatând evenimentul rutier. Pentru că excavatorul nu avea asigurare de răspundere civilă, polițiștii au dispus confiscarea certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare ale acestuia, fiind aplicată totodată și o sancțiune contravențională în cuantum de 540 de lei. În privința cauzelor accidentului, lucrurile sunt clare. Șoferul utilajului, Ioan Rusu, angajat al SGA Suceava, nu a păstrat distanța regulamentară în mers.
Asigurați inițial că problema se va rezolva imediat
Cei doi soți și-au continuat drumul spre Germania, după ce lucrurile păreau că intră pe un făgaș normal.
„Ne-am deplasat de sediul Politiei, unde am dat declarații, am primit dovada de circulație și procesul verbal al șoferului, precum și numărul de telefon al unuia dintre șefii acestuia. Ne-am continuat drumul, după ce l-am contactat pe respectivul șef, care ne-a asigurat că nu va fi nici o problemă din partea lor (Apele Romane) de a ne face plata în urma devizului de reparații”, a explicat Dana Herman cum au stat lucrurile, relatările ei fiind în conformitate cu constatările din ancheta poliției.
Decontul de plată, ignorat de o lună de zile
Problemele au început la întoarcerea în țară, din concediu, la finele lunii august. Cei doi soți au dus mașina la service-ul firmei Seat, unde s-a făcut devizul de reparații. Acesta a fost trimis către persoana de contact cu care cei doi vorbiseră imediat după accident și de la care primiseră garanția achitării sumei, și anume Constantin Vîrna, angajat al SGA Suceava.
Deși suntem deja în octombrie, cei 2.000 de lei, cât reprezintă costul reparațiilor, nu au fost încă virați, astfel că mașina stă blocată în service.
„După ce am trimis faxul cu decontul am așteptat un telefon câteva zile, după care l-am sunat noi pe domnul de la SGA. Am primit un răspuns sec și halucinant: nu vă putem face plata, fără alte explicații”, a povestit Dana Herman.
Așadar, cei doi sunt ignorați cu dreptatea în mână, iar accidentul s-a petrecut în condițiile în care excavatorul nu avea ce căuta pe un drum public. Cum poliția nu poate interveni direct în această situație, păgubiții nu au decât calea instanței. Ei ne-au spus că au contactat un avocat și pregătesc să facă o întâmpinare către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în vederea recuperării pagubei de 2.000 de lei.
Directorul SGA Suceava spune că va plăti suma și nu vrea să ajungă în instanță
În cursul zilei de ieri l-am contactat telefonic pe Ioan Ungureanu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, instituția care reprezintă Companiei Apele Române în județul Suceava. Acesta nu a negat că cei doi soți au dreptate.
„Șoferul nostru a greșit, deși el spune că cel care conducea autoturismului i s-a băgat în față. O să plătim suma pentru decont păgubitului, nu vrem să ajungem în instanță”, a declarat, destul de evaziv, directorul SGA Suceava, fără a oferi mai multe detalii. Cât despre problema lipsei asigurării RCA, directorul recunoaște.
„Utilajul nu avea asigurare deoarece de regulă nu circulă pe drumuri publice, a fost o greșeală”, a mai spus directorul, printre rânduri acesta părând să îndrepte mai toată culpa din acest caz pe șoferul care conducea utilajul.