Tehnicianul formației FC Timișoara, Dusan Uhrin Jr., a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că locul 1 ocupat în acest moment de echipa sa nu este motiv de sărbătoare și că jucătorii resimt din plin programul încărcat din ultima perioadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Nu avem de ce să zâmbim încă, mai sunt cinci etape foarte grele, nu avem ce să sărbătorim deocamdată. Brașovul (n.r. – adversara de sâmbătă) joacă bine în atac, e periculoasă la fazele fixe, dar noi trebuie să arătăm că vrem să câștigăm. Noi nu am reușit să câștigăm de mult timp pe teren propriu și vrem să ne bucurăm de victorie. Am reușit să scoatem trei puncte în deplasare, dar trebuie să le dăm o greutate mai mare cu o victorie acasă. Am jucat multe meciuri în ultima perioadă, ne-au costat mult, ne-au slăbit puterea. Vom vedea cum se va prezenta lotul, câțiva jucători nu au fost chiar în regulă la antrenamente, ca Cisovsky, Goga sau Burcă. Trebuie să abordăm acest meci cu un singur gând, victoria”, a spus Uhrin.
Tehnicianul ceh a făcut apel la suporteri pentru ultimele cinci etape ale sezonului, considerând că fanii pot avea un aport decisiv în evoluția echipei. „Îmi doresc să vină mulți suporteri la meci, în ultima perioadă nu s-a mai umplut stadionul. Știu că mulți sunt dezamăgiți, dar am tot spus că Liga I este un campionat greu și echilibrat. Avem nevoie să ne impulsioneze, pentru că este în continuare greu, nu putem ști niciodată ce va fi în meciul următor. Consider că toți dăm tot ce avem mai bun pentru a fi primii. Cred că suntem unii dintre favoriți, nu singurii și, așa cum am mai spus, facem totul pentru a fi primii. Însă lumea trebuie să înțeleagă că este totuși vorba de un sport”, a mai spus Uhrin.
Managerul sportiv Daniel Stanciu a afirmat că doar dacă toți cei implicați vor fi uniți FC Timișoara poate spera la titlu. „După calculul hârtiei nu suntem favoriți, avem cel mai dificil program, cu patru meciuri extrem de grele. Nu știu câte șanse avem, dar suntem acolo, luptăm pentru a câștiga pentru prima oară în istoria clubului un titlu de campioană. Așa cum galeria a fost alături de noi înainte de meciul cu Târgu Mureș, au venit să ne încurajeze după prima înfrângere, așa aș vrea să fie toată lumea alături de noi, începând de la acționariat, de la președintele Marian Iancu, și până la ultimul suporter care poate nu reușește să vină la stadion. Chiar dacă nu am mai câștigat de patru meciuri acasă, am ajuns pe primul loc, cu un avans de un punct. Acum, mai mult decât oricând, trebuie să fim uniți, indiferent de ce se va întâmpla mâine. Eu cred că acesta este anul lui Poli”, a afirmat Stanciu.
Oficialul timișorean a precizat că FC Timișoara are un program foarte dificil până la finalul campionatului. „Începe o serie cu cinci jocuri decisive, foarte grele, adevărate finale. Avem cel mai greu program, sper să reușim în primul rând să învingem mâine Brașovul. Echipa lui Conceicao arată cu totul altfel față de tur, s-au calificat în semifinalele Cupei, cu șanse mari la finală, echipă bine așezată în teren, joacă în viteză, au redescoperit plăcerea de a juca fotbal. Brașovul a pierdut doar trei jocuri în acest retur. Le va lipsi Hadnagy, dar și noi avem probleme, pe lângă Scutaru, Pantilimon și Mansour, mai sunt Cisovsky, Goga și Burcă”, a mai spus Daniel Stanciu.
Partida FC Timișoara – FC Brașov este programată, sâmbătă, de la ora 21.30, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, în cadrul etapei a XXX-a a Ligii I.