Ministrul de Interne, Mircea Dușa, a declarat, miercuri, într-o videoconferință cu prefecții, că în prezent în țară nu sunt drumuri pe care să nu se circule, dar i-a atenționat pe prefecți că aceia care nu se ocupă de administrarea corespunzătoare a arterelor rutiere vor fi sancționați.
Mircea Dușa a spus, în videoconferința cu prefecții susținută de la Miercurea Ciuc, că în țară există județe în care nu au fost încheiate contractele de deszăpezire, el solicitând ca lucrările să fie contractate cât mai repede, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Nu este o amenințare, este o precizare foarte concretă, că sunteți obligați să realizați aceste contracte, iar cine nu se ocupă de administrarea corespunzătoare a drumurilor vom lua măsuri să fie sancționat”, a afirmat Dușa.
El a precizat că, în caz de urgență, legislația permite să se încheie contracte provizorii cu firmele de deszăpezire până când situația va reveni la normal.
„Vă atrag în mod serios atenția că nu ținem aceste videoconferințe de comandamente naționale numai pentru a ne afla în treabă, vă rog să priviți cu toată seriozitatea problema pregătirii pentru iarnă, întrucât nu este posibil să ne aflăm la începutul lunii decembrie și să nu avem contractele de deszăpezire încheiate, nu putem ca în fiecare an să lăsăm ca iarna să ne surprindă nepregătiți”, a declarat Dușa.
El a spus că în cursul nopții de marți spre miercuri de la Poliția Rutieră au fost mobilizate în teren 1.800 de persoane care au verificat dotarea vehiculelor cu anvelope de iarnă și a cerut polițiștilor să continue aceste verificări și să nu permită accesul pe drumurile naționale al utilajelor de mare tonaj care nu sunt echipate corespunzător.
El a afirmat că administratorii drumurilor nu trebuie să ia de îndată măsura închiderii acestora, ci acolo unde există probleme deosebite să fie luate primordial măsuri de restricționare temporară a accesului, până când porțiunea respectivă de drum va fi curățată.
Dușa a adăugat că nu este normal ca oamenii să aștepte ore întregi în frig din cauza drumurilor blocate.
„Nu vrem să mai vedem oameni blocați pe drumuri, pe munte mai ales, care să înghețe de frig două-trei ore sau o noapte pentru că noi nu am luat măsurile preventive, pentru a nu se bloca drumurile. Nu ne putem juca cu fenomenele meteo, prognoza este una probabilă, însă ea se poate transforma oricând într-o situație deosebită”, a spus Dușa.
El s-a arătat nemulțumit că în Harghita nu au fost contractate lucrările de deszăpezire pe drumurile județene, explicându-i-se că nu există bani pentru acest lucru.
„Nu ne jucăm aici de-a administrația, copiii trebuie să meargă la școală, iar localnicii din comunități trebuie să circule pe drumurile din județ. Este neglijență, nu puteți să-mi spuneți că s-au organizat trei licitații și nu a venit nimeni, de ce nu ați organizat licitațiile de anul trecut? Eu cred că de aceea nu s-au încheiat contracte pentru că cei de la Consiliul Județean nu au păstrat bani penrtu curățarea zăpezii de pe drumuri”, a spus Dușa.
Întrucât duminică sunt alegerile, el le-a cerut prefecților, primarilor și firmelor de deszăpezire cu care s-au încheiat contracte să ia măsuri încă de sâmbătă după-amiază, iar duminică să deschidă căile de acces către secțiile de votare pentru a nu crea probleme cetățenilor care se vor prezenta la urne.
Meteorologii au avertizat că începând de miercuri dimineață și până joi seara va ninge în toate județele și se va depune strat de zăpadă îndeosebi în sud-vestul, centrul, nordul țării și în zona de munte, iar în regiunile estice și la munte va fi vânt puternic.