Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a anunțat, joi, că anul acesta la Fabrica de Avioane de la Craiova vor fi aduse două avioane pentru a fi reparate, banii astfel obținuți urmând să asigure salariile angajaților pe tot parcursul anului 2013, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Apărării Naționale a avut, joi, o întrevedere la Craiova cu primarul Lia Olguța Vasilescu, dar și cu reprezentanți ai Fabricii de Avioane din municipiu, acestora din urmă promițându-le că salariile pe 2013 vor fi achitate pentru că vor fi aduse două avioane la fabrică, pentru reparații.
„La insistențele doamnei primar Olguța Vasilescu am venit astăzi (n.r. – joi) aici, la fabrica de Avioane, dar nu am venit cu mâna goală. Am insistat împreună cu doamna primar și premierul Victor Ponta a înțeles să facem în continuare eforturi ca în ceea ce privește dotarea Armatei Române să asigurăm comenzi și societăților de profil din țară, pentru că mai sunt și alte societăți cu producție de tip militar care pot să sprijine Armata Română în dotare și înzestrare și asigurarea capabilității de a realiza orice misiune ca stat membru și stat al Uniunii Europene”, a declarat Mircea Dușa, ministrul MApN.
Referitor la bani, acesta a mai spus că aceștia „sunt prevăzuți în proiectul de buget care va fi aprobat săptămâna viitoare, în Parlament”.
Primarul Craiovei a precizat că cele două avioane care vor fi reparate la Craiova vor asigura banii pentru salarii în 2013, dar pe termen lung, singura soluție pentru fabrica de avioane fiind privatizarea.
La plecarea spre București, Mircea Dușa a mai făcut o precizare referitor la pensiile foștilor angajați ai MapN.
„În momentul acesta, conducerea ministerului lucrează la un proiect de lege împreună cu Ministerul Muncii pentru a așeza pe poziții temeinice și juridice modul în care să rezolvăm problema pensionarilor din Ministerul de Apărare”, a mai spus Mircea Dușa.