Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a declarat, miercuri, că Guvernul nu a mărit impozitele și taxele locale, ci a reactualizat limitele minime și maxime ale acestora, iar consiliile locale sunt cele care le stabilesc, arătând că este convins că vor fi „taxe decente”.
„În conformitate cu Codul Fiscal și cu legea privind impozitele și taxele locale, din trei în trei ani Guvernul trebuie să reactualizeze limitele minime și maxime ale impozitelor și taxelor locale cu rata inflației. Competența de a stabili impozite și taxe locale este a consiliilor locale. În aceste limite, consiliile pot stabili impozite chiar mai mici, pentru că în Codul Fiscal la acest capitol se prevede că aceste taxe pot fi mai mici cu 20%”, a declarat Dușa.
El a spus că Guvernul nu a majorat taxele și impozitele, așa cum a apărut în presă, și că impozitele și taxele locale se aprobă, conform legii, prin hotărâri ale consiliilor locale și consiliilor județene, iar prin Hotărâre de Guvern se stabilesc limitele minime și maxime, în funcție de rata inflației.
Dușa a mai spus că fiecare autoritate locală, în funcție de veniturile pe care le are și de posibilitățile de la nivelul localităților, vor stabili „taxe decente, așa cum prevede legea”.
„Guvernul nu a făcut altceva decât a respectat legea și prevederile Codului fiscal, competența de a stabili impozite este a consiliilor locale”, a mai spus Dușa.
El a mai spus că reactualizarea acestor liminte maxime și minime trebuie făcută din 3 în 3 ani și nu a mai fost făcută de 4 ani.
Guvernul a avizat majorarea taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor, cu până la 16,05%, au declarat surse oficiale.
În luna octombrie, Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de hotărâre privind actualizarea taxelor și impozitelor locale cu rata inflației pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, reluând în mare parte prevederile unui proiect de ordonanță publicat de minister în luna martie, dar care nu a ajuns să fie aprobat în Guvern.
Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că primarii vor decide dacă impozitele, taxele și amenzile locale vor fi majorate anul viitor cu 16%, raportat la inflația din perioada 2010-2012, și a arătat că s-a enervat că reprezentanții Ministerului Finanțelor nu l-au consultat și nu au explicat mai clar.
La acel moment, Ministerul Finanțelor a retras de pe pagina de web proiectul de hotărâre, spunînd că prognoza actuală privind rata medie a inflației pentru anul 2012, care trebuie folosită la stabilirea indicelui de indexare, este mai mică decât cea luată în calcul la cuantificarea impactului fiscal de la momentul analizei preliminare, astfel că este necesară revizuirea analizei de impact și rediscutarea sa cu institutiile financiare internaționale cu ocazia următoarelor consultări.
Guvernul nu va acorda bugetarilor nici anul viitor tichete de masă, tichete-cadou sau de vacanță, va sista în continuare plata unor indemnizații lunare reparatorii pentru o categorie de revoluționari, va limita gratuitățile la transportul feroviar și va păstra înghețate angajările în sistemul public
Aceste drepturi nu au mai fost acordate începând cu anul 2009, iar actualul guvern intenționează să blocheze plățile și anul viitor, conform unui proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Finanțelor.
Surse oficiale au declarat că proiectul de ordonanță a fost aprobat de Guvern în ședința de miercuri.