Dușa: Exercițiile la care participă avioane americane F-16 nu au legătură cu situația din Ucraina



Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat, luni, că exercițiile din spațiul aerian românesc la care vor participa, în această săptămână, avioane americane F-16 nu au legătură cu situația din Ucraina, informează Mediafax.”Începând din această săptămână vom avea exerciții comune, care nu au nicio legătură cu situația din Ucraina, pentru că ele au fost planificate de anul trecut, pe aviație de vânătoare și supraveghere aeriană. Avioane F16 vor fi, începând din această săptămână, prezente la aceste exerciții”, a menționat Dușa.El a precizat că va avea o discuție telefonică, în cursul zilei de luni, cu secretarul Apărării, Charles Timothy Hagel, în care va discuta despre perspectivele NATO. „Voi aborda și subiecte ale parteneriatului România-Statele Unite și capabilități militare pe care va trebui să le avem în viitor în România, dar și în celelalte state care sunt granițe NATO și graniță a Uniunii Europene”, a arătat acesta. Întrebat dacă a cerut sprijin aerian pentru o escadrilă de avioane F16 care să staționeze în România până în momentul în care armata română le va avea în dotare, el a spus: „O să am o discuție cu domnul Hagel pe subiecte care vizează supravegherea spațiului aerian, poliție aeriană, sisteme de apărare antiaeriană, sisteme de securitate pe Marea Neagră. Avioanele F16 vor fi prezente la exerciții cu forțele aeriene române începând din această săptămână în România. Este un exercițiu planificat în anul 2013”.



Recomandări

Simulări în Capitală, în cadrul exercițiului medical multinațional Vigorous Warrior 2019

Aproximativ 2.200 de militari vor participa la cel mai mare exercițiu NATO din Marea Neagră

Fregata „Regele Ferdinand” a plecat de la Constanța pentru a participa la o misiune internațională

Avioane de vânătoare britanice, trimise din România pentru interceptarea unei aeronave militare ruse