Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Mircea Dușa, a declarat, luni, comentând afirmațiile președintelui Traian Băsescu potrivit cărora șapte puncte din programul de guvernare și din discursul lui Victor Ponta coincid, că aceste puncte au fost plagiate din programul USL.
„Eu, dacă ați preluat (…) din ziua în care s-a dat votul de încredere Guvernului Ungureanu, spuneam că o parte din elementele programului acesta modificat al PDL sunt elemente preluate din gîndirea și programul de dezvoltare economică și socială al USL. Sigur că acele șapte măsuri, dacă cei de la putere consideră că sunt bune și le-au preluat în programul lor, nu sunt decât un plagiat din programul USL și punctual vom discuta despre ele în parte atunci când va fi cazul”, a spus Dușa.
El a subliniat faptul că USL a pus alte condiții privind revenirea parlamentarilor săi la lucrările Legislativului.
„Noi am pus alte condiții pentru a reveni la viața parlamentară normală, în sensul că Parlamentul nu mai trebuie ocolit, nu trebuie abuzat de angajări de răspundere, nu trebuie abuzat de ordonanțe de urgență”, a spus Dușa.
El a precizat că alte condiții privind revenirea parlamentarilor opoziției la lucrările de plen se referă la nerecunoașterea grupului parlamentar al UNPR, care nu a participat la alegeri, și la sancționarea președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, pentru votul dat la Legea pensiilor.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, analizând programul de guvernare și cele 15 puncte din discursul liderului PSD Victor Ponta, a constatat că șapte puncte coincid, ceea ce poate însemna că există o bază solida de discuție pentru eventuala revenire a opoziției în Parlament.
Șeful statului a menționat, în declarațiile de presă susținute după consultările de la Cotroceni, la care au participat doar formațiunile din coaliție, că, legat de dialogul cu opoziția, a propus partidelor parlamentare să înceapă negocieri care să vizeze condițiile în care opoziția să revină în Parlament.
Băsescu a spus că în acest weekend a analizat și programul de guvernare și cele 15 puncte prezentate de liderul PSD Victor Ponta în discursul susținut în Parlament la învestirea Guvernului Ungureanu și a constatat că șapte puncte coincid.
„Dacă și partidele vor vedea această coincidență, înseamnă că există o bază solidă de discuție pentru eventuala revenire a opoziției în Parlament”, a adăugat el.
Grupurile parlamentare ale PSD și PNL au aprobat, la începutul sesiunii parlamentare, propunerea lui Victor Ponta ca opoziția să intre în „protest parlamentar pe perioadă nedeterminată”.
La sfârșitul săptămânii trecute, liderul PSD Victor Ponta a declarat, pentru „Gândul”, că opoziția ar renunța la protestul parlamentar dacă cei de la putere ar accepta „patru condiții minimale”, între care un angajament public al primului-ministru că nu va mai folosi asumarea răspunderii și ordonanțele de urgență.
„Din punctul meu de vedere – și sper să rezonez din acest punct de vedere și cu colegii mei liberali – ar fi vorba de patru condiții minimale: un angajament public al primului-ministru că nu va mai folosi asumarea răspunderii și ordonanțele de urgență; un angajament public din partea celor de la putere că vor participa și vor recunoaște Parlamentului dreptul de a cenzura Guvernul prin moțiune de cenzură, nu să stea în bănci fără să voteze; fraudarea votului de către Roberta Anastase trebuie sancționată și trebuie date garanții că nu se va mai repeta așa ceva în viitor, dacă era la mine în partid un asemenea președinte de Camera Deputaților eu i-aș fi cerut demisia sau l-aș fi demis imediat; și în al patrulea rând, trebuie rediscutată modificarea abuzivă a Regulamentului, care a recunoscut în Parlament un partid care n-a candidat niciodată”, a spus Ponta.
Liderul PSD a adăugat însă că nu este „prea optimist” că aceste condiții vor fi îndeplinite. „Acestea ar fi cele patru condiții pentru care eu cel puțin cred că am putea să discutăm o revenire a noastră la Parlament, dar nu sunt prea optimist în această privință”, a spus Victor Ponta.