Dușa: Am aprobat un zbor militar către Alger pentru repatrierea celor doi români morți în Algeria



Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat, duminică seară, că a aprobat un zbor militar către Alger pentru a-i repatria pe cei doi români care și-au pierdut viața în atacul terorist din Algeria.
„Acum câteva minute, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, am aprobat să fie făcut un zbor cu un avion militar pentru a aduce în țară corpurile neînsuflețite ale celor doi români. Facem demersuri pentru a obține aprobările de survol din partea statelor aflate pe acest traseu și când vom avea și confirmarea statulului algerian vom face zborul pentru repatierea celor doi”, a spus ministrul Mircea Dușa, precizând că „în următoarele două ore vor fi perfectate condițiile acestui zbor”.
Doi români și-au pierdut viața în urma atacului terorist din Algeria, în timp ce alți trei s-au salvat.
Sâmbătă, premierul Victor Ponta și ministrul Titus Corlățean au anunțat că un român a fost ucis în Algeria, în timp ce alți patru au supraviețuit și sunt în siguranță. Premierul spunea că trei dintre cetățenii români sunt în custodia autorităților române și, în cel mai scurt timp, vor ajunge în țară, iar al patrulea urmează să fie preluat de autoritățile române și, ulterior, va urma aceeași procedură. Toaodată, Titus Corlățean anunțase că operațiunea din Algeria s-a încheiat.
Duminică după-amiază, reprezentanții MAE au anunțat că un al doilea cetățean român a decedat în urma conflictului terorist din Algeria.
Secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc, a precizat că bărbatul fusese grav rănit și a murit la spital.
Cazanciuc a mai spus că ministerul își exprimă profunda dezamăgire pentru faptul că autoritățile alegeriene nu informat corect, concret și la timp despre situația celui de-al doilea român mort în urma atacului din Algeria.
Cei doi români care și-au pierdut viața în Algeria sunt din județul Prahova, respectiv din Bărcănești și Ploiești.
Unul dintre supraviețuitori este Liviu Floria, în vârstă de 46 de ani, din Pitești, care a ajuns în România sâmbătă seară.
El a organizat, duminică, o conferință de presă în care a relatat „teroarea permanentă” prin care a trecut timp de două zile, subliniind că supraviețuitorii „nu au fost salvați, ci s-au salvat”. ’
Bărbatul a povestit cum a reușit să scape după ce împreună cu un alt român, George Iachim, din Constanța, s-a baricadat într-un birou din complexul de la In Amenas, de unde într-un final au reușit să fugă târându-se pe sub mașini și sărind un gard. El a mai relatat cum a mers apoi prin deșert, timp de 15 ore, „cel puțin 35 de kilometri”, alături de alți șapte bărbați.
Armata algeriană a lansat, joi după-amiază, un asalt asupra instalației de exploatarea gazelor unde fuseseră luați ostatici. Agenția algeriană APS afirma, inițial, că asaltul a permis eliberarea câtorva sute de persoane, inclusiv străini. Algerul anunța „din nefericire, câțiva morți și răniți”.
La rândul lor, islamiștii, citați de agenția mauritană ANI, au evocat aproape 50 de morți, 34 de ostatici și 15 răpitori. Algerul a justificat recurgerea la forță explicând că islamiștii voiau „să părăsească Algeria luând cu ei ostatici străini”.
Forțele speciale algeriene au lansat, sâmbătă, asaltul final asupra instalației în care au fost deținuți cei șapte ostatici. „Armata algeriană a împușcat 11 teroriști, iar grupul terorist a asasinat șapte ostatici străini”, a anunțat televiziunea de stat.
Între 25 și 27 de ostatici străini și algerieni ar fi murit începând de miercuri.