Dezbaterile despre concediul maternal și propunerea de reducere a duratei acestuia se duc în termeni apocaliptici, cu note isterice, însă nu acesta este motivul pentru care Guvernul poate fi criticat, ci absența unor măsuri concrete de înființare a unor creșe și de reglementare a baby-sitting-ului.
Femei care și-au petrecut chiar și primele luni de maternitate în talk-show-uri televizate plâng, tot la televizor, nenorocirea copiilor care vor fi lipsiți de grija maternă în al doilea an de viață.
Se vorbește insistent despre banii mamelor și mai puțin despre soarta unor generații lipsite oricum de aproape orice sprijin al statului după vârsta de doi ani sau despre eșecul așa-zisei politici de susținere a creșterii natalității printr-un concediu maternal cu o durată demnă de Guiness Book.
Problema nu o reprezintă durata concediului de maternitate, ci lipsa unei strategii de susținere a familiei în general și a copilului în special, pentru a întineri populația și a avea cetățeni, viitori contributori la buget, sănătoși, educați și apți de muncă.
Interesul oricărui stat nu este de a plăti cât mai multe ajutoare, alocații și pensii, ci de a avea cât mai mulți contributori, oameni activi, care să susțină funcționarea statului. Pentru acest lucru este necesar ca aceia care conduc statul, care asigură managementul societății numite România să realizeze un sistem în care cetățeanul, încă de la naștere, să fie integrat, nu lăsat în grija „instituției bunicii”. Este nevoie de creșe suficiente, de grădinițe cu program prelungit, de școli care să asigure și servicii de îngrijire în afara programului de studii. Nu de bunici care cară sacoșe de la piață și unul sau doi nepoți agățați de ele, nu de noile substitute materne, denumite „bone”, plătite la negru cu echivalentul a două sau trei salarii minime pe economie, pe care cele mai multe mame nu le câștigă.
De aici ar fi trebuit, probabil, să plece ministrul Botiș și Guvernul cu măsurile și apoi să anunțe reducerea concediului de maternitate la perioada absolut decentă și de necontestat de 12 luni.
În loc însă de o gândire coerentă și cu viziune pe termen lung, guvernarea joacă tradiționalul „un pas înainte și doi înapoi”, la presiunea unor figuri feminine din politică. În acest peisaj, paradoxal, propunerea Robertei Anastase privind reglementarea serviciilor de îngrijire a copilului de la 3 luni la 3 ani aduce o notă de realism, inclusiv prin argumentul potrivit căruia o femeie care stă doi ani acasă riscă să se deprofesionalizeze.
Copiii lăsați în grija oricui de la vârsta de doi ani și femeile care nu mai pot fi eficiente pe piața muncii reprezintă o problemă reală căreia ar trebui să i se găsească soluții eficiente, astfel încât mamele de acum să nu fie pensionarele de peste 20-30 de ani care să nu-și poată cumpăra nici măcar medicamente, iar copiii de azi să nu devină tinerii ce duc în spate aceeași societate decrepită.
Ioana Câmpean, ioana@mediafax.ro
