Vernisaj la Gura Humorului

Duplex expozițional Lucia și Ion Grigore

La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului se deschide luni, la ora 17:00, expoziția de pictură a artiștilor plastici Lucia și Ion Grigore. Soții Grigore, care au expus împreună în luna februarie a acestui an la Fălticeni, aducând astfel un omagiu maestrului Ion Irimescu (Ion Grigore fiind unul dintre foștii studenți preferați ai maestrului) sunt de data aceasta oaspeții muzeului humorean, vernisajul constituind totodată un potrivit prilej pentru criticul de artă Valentin Ciucă, cel care va fi prezentatorul și comentatorul avizat al manifestării, de a lansa și în orașul dintre obcini albumul „Ion Grigore”, o „carte de merit” a artistului născut la Corni (despre care autorul spune că „locuiește în spatele unei utopii”, utopia fiind satul tradițional căruia Ion Grigore continuă să-i facă plecăciunea sa de fiu al lumii rurale). O carte care, așa cum mărturisește Valentin Ciucă, a presupus o reciprocă „tatonare cu suspiciune motivată”, care a deschis apoi, treptat, zăgazurile unei curgeri firești și amicale. „Definit adesea din perspectiva disponibilității pentru recuperarea valorilor satului tradițional ca spațiu matrice al eternității – scrie Valentin Ciucă – Ion Grigore a adoptat un comportament uman și artistic în care firescul și naturalețea exclud orice bănuială de cosmopolitism. Dăruit cu har de creator, ca zugravii anonimi ai medievalității ștefaniene, artistul se simte mereu îndatorat acestora și fiecare gest are semnificația unei reverențe”.

Recomandări

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025

Seară de neuitat la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – „Metamorphosis”, o temă a transformării și creativității

50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale