Futsal – Liga a II-a

După un sezon reușit, Bukovina Vicovu de Jos își propune promovarea în campionatul viitor



Campionatul Ligii a II-a la futsal s-a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute odată cu disputarea partidelor din etapa a XVIII-a. Bukovina Vicovu de Jos, singura reprezentantă a județului în această competiție, care jucase partida din ultima rundă în avans, pe data de 1 aprilie, s-a deplasat luni la Universitatea 2 Timișoara pentru un meci restant din etapa a XI-a. Sucevenii au confirmat încă o dată forma bună arătată în 2017, impunându-se la final 4-1, după ce la pauză scorul era egal 1-1.
Trebuie precizat că trupa pregătită de Cristin Burlică a avut o comportare remarcabilă în actualul sezon, izbutind o clasare în prima jumătate a clasamentului, în fața unor echipe care reprezintă orașe importante din țara noastră. Mai mult, Bukovina a avut un parcurs lung și în Cupa României, reușind să avanseze până în faza sferturilor de finală.
„După ce la prima noastră participare în Liga a II-a am terminat întrecerea pe locul 9, acum ne-am propus o clasare în prima jumătate a ierarhiei și ne bucurăm că am reușit acest lucru. Văzând ce am realizat până acum, nu ne rămâne decât să încercăm să obținem și mai mult. Pentru ediția următoare de campionat o să încercăm să aducem jucători mai buni, să investim mai mult și să forțăm, de ce nu, promovarea în eșalonul întâi. Trebuie precizat însă că tot ce am reușit până acum și tot ce ne propunem să realizăm în continuare nu s-ar putea face fără sprijinul președintelui Cornel Carcea, căruia dorim să-i mulțumim pentru susținere pe această cale”, a declarat antrenorul Cristin Burlică.
Clasament
1. Imperial Wet Miercurea Ciuc 18 15 0 3 146-47 45
2. Colțea 1920 Brașov 18 15 0 3 152-85 45
3. Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 18 13 0 5 105-73 39
4. Luceafărul Buzău 18 9 1 8 111-103 28
5. Bukovina Vicov 18 9 1 8 113-117 28
6. Informatica 2 Timișoara 18 8 2 8 92-84 26
7. Fortius 2014 Buzău 18 6 2 10 100-114 20
8. AS Inter Gheorgheni 18 6 1 11 91-97 19
9. Pro-Tineret Sighișoara 18 5 1 12 92-112 16
10. Blue Angel Cristian Brașov 18 0 0 18 37-207 0



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean
Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean