După prima sticlă ești zmeu. După a doua ești înger. După a treia ești porc (2)



Nu toți cei care beau ajung alcoolici. E nevoie de un anumit tip de personalitate. Conflictele interioare, nemulțumirile, lipsa de motivație și speranță, depresia, sunt tot atâtea motive pentru care unii se refugiază în alcool. Din păcate, efectele sunt devastatoare. Problemele de sănătate sunt doar vârful icebergului. Afecțiunile neuropsihice, gastrointestinale, hepatice, circulatorii și multe altele îl transformă pe consumatorul cronic de alcool într-o epavă, într-un timp variabil. Problemele familiale, pierderea locului de munca, conflictele cu legea vin la pachet. Izolarea. Sentimentul de vinovăție. Regretele de bețiv patetic după ce pierzi tot. Degradarea fizică și morală. Toate astea închid cercul vicios al unei vieți petrecute în spatele barelor pe care ți le pune dependența.
Toți alcoolicii au câte o poveste. Că e plăcută seducția paharului. Că e „doar o gură”. Numai că apoi nu te mai poți opri până nu te piși pe tine. La propriu. Și realizezi într-o zi că ești părăsit de toți. Că nimeni nu dă doi bani pe tine. Că din omul care ai fost nu a mai rămas decât o umbră. De care toți fug. Inclusiv tu. Asta până la primul pahar.
Povești cu familii distruse. Case pierdute. Femei bătute, violate, umilite. Internări pe la terapie intensivă sau psihiatrie. Accidente de circulație. Copii pierduți. Că nu doar bărbații beau. Sunt și „mame” care drojdesc și în timpul sarcinii și aduc pe lume copii condamnați pe viață la retard și alte nenorociri.
Ce poți face? Aproape nimic! Și asta v-o spun cu toată responsabilitatea. Nu mă refer aici la cei care trag câte o beție din când în când și vin acasă în patru labe. Mă refer la alcoolici. La ăia care, dacă nu beau 2-3 zile, le tremură mâinile, au anxietate, vărsături, incapacitate de concentrare, convulsii și alte asemenea senzații. Până la halucinații și potențial pericol de sinucidere. Ăștia sunt adevărații alcoolici. Și cu ăștia nu prea ai ce face. Că nu există în România centre care să se ocupe ca lumea de ei. De cele mai multe ori sunt internați în secții de psihiatrie, pe la dezalcoolizare. Stau ceva timp acolo și apoi, când ajung acasă, o iau din nou pe ulei.
Alcoolismul e o boală. Cu cauze diverse, cum ar fi lipsa de educație. Climat familial nefavorabil sau abuziv. Tradiții. Anturaj. Depresie. Și un tip de personalitate compulsivă, dependentă, anxioasă, autodistructivă.
Eu nu zic să devenim toți abstinenți. Că nu mai avem nici un haz. O beție din când în când nu strică nimănui. Doar vă sfătuiesc să vă opriți după primele două sticle. Și așa e plină lumea asta de porci treji.



Recomandări

Auchan te invită la o călătorie în lumea berii – Peste 300 de sortimente din 25 de țări, la Târgul de Bere 2025

Auchan te invită la o călătorie în lumea berii – Peste 300 de sortimente din 25 de țări, la Târgul de Bere 2025
Auchan te invită la o călătorie în lumea berii – Peste 300 de sortimente din 25 de țări, la Târgul de Bere 2025