După noi, potopul?

Principiile monarhiei franceze, într-una dintre cele mai înfloritoare epoci de dezvoltare, s-au perpetuat peste timp, singura schimbare constând în dimensiunea posibilă a schimbării. Pe atunci, în vremea autoproclamaților regi soare, prosperitatea era privită ca un fapt obligatoriu, indiferent de costuri și indiferent de suferința poporului.
Acum, această abordare egoistă, prin care interesul personal este pus mai presus de interesul de grup, a atins un nivel de acoperire globală, greu de imaginat în urmă cu câțiva ani. Practic, dorința de mai bine, de a genera profit și de a beneficia de prosperitatea dobândită, indiferent de calea urmată, a pus stăpânire pe mai toate activitățile umane.
Egoismul personal poate fi regăsit peste tot, plecând de la domeniul economic, acolo unde goana după profit nu mai poate ține cont de nimic, trecând prin zona acțiunii sociale, în care, nu de puține ori, costul unei vieți omenești este impropriu calculat în monede mai mult sau mai puțin convertibile, ajungând, dacă vreți și în zona sportului, unde dopajul și blatul încalcă flagrant dorința baronului de Coubertin – părintele olimpismului modern, de a avea un sport emancipat pentru toți.
Am ajuns prea departe, am depășit deja bariere care păreau de netrecut, am exclus aproape în totalitate rațiunea din ecuația profitului, alături de necesitatea de a asigura condiții de viață echitabile pentru cei care vor veni după noi. Iar natura, sau dacă vreți Divinitatea, nu ne iartă. Am fost păsuiți vreme de secole, am fost lăsați pradă dorinței de înavuțire cu orice preț, însă acest lucru nu ne mai este acceptat. și din această cauză, apar și dezastrele naturale.
Am depășit echilibrul și așa instabil, pe care cei care partajează viața pe pământ au încercat în milioanele de ani de existență să îl conserve. Iar acum plătim prețul ignoranței și al nesăbuinței. Plătim cu vieți omenești, cu viața animalelor de prin gospodării și cu a celor din sălbăticie, plătim un cost al agoniselii pierdute pe apa sâmbetei.
Vina nu trebuie căutată departe, însă în nici un caz nu ne aparține doar nouă, celor care locuim pe tărâmul sucevean, atât de încercat în ultimele zile, după furtunile extreme și precipitațiile abundente care s-au abătut asupra multor localități din județ.
Suntem beneficiarii schimbărilor climaterice, schimbări despre care tot auzim de o vreme încoace, dar din păcate se face prea puțin. Atunci când rapoartele oamenilor de știință sunt alarmante, opinia publică și factorii de conducere sunt mai degrabă sceptici, iar primele măsuri adecvate ajung să fie luate prea târziu. Abia după ce plătim cu viața și cu agoniseala și nici măcar atunci nu suntem convinși că facem ceea ce trebuie, pentru că de multe ori, ceea ce nu ne afectează personal, ne interesează mai puțin.
Dezastrul de săptămâna trecută ar trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toți. și pentru cetățenii obișnuiți, care trebuie să se pregătească pentru asemenea evenimente, dar și pentru autorități, care au obligația să apere viața cetățenilor, chiar și condiții extreme.
Sper să găsim înțelepciunea necesară și să facem ceea ce trebuie, astfel încât după noi să nu fie potopul, ci, mai degrabă o continuare a vieții noastre frumoase și liniștite pe acest tărâm sucevean.