Pensionarii care s-au bucurat de mărirea guvernului Tăriceanu nu vor mai avea din ce primi pensiile în anul 2009, dat fiind că bugetului de asigurări sociale îi vor lipsi circa două miliarde de euro. De unde ne vom cârpi, nu se știe, dat fiind că și la apărare suntem pe negru, având deja datorii la NATO, unde venim cu idei fanteziste de scuturi antirachetă, dar cu un buget negociat de pe când eram în recesiune și cerșeam securitate la drumul mare. Sper ca 2009 să nu fie al doilea an în care plătim la bugetul UE mai mult decât suntem în stare să atragem, ca în 2008, sau banii noștri de infrastructură riscă să fie realocați pe undeva. După asemenea fapte trebuie să îi judecăm pe cei care ne conduc, nu după steaguri și mașini cu fanion. Nu (mai) suntem în Coreea de Nord, unde în loc de orez oamenii sunt hrăniți cu parade militare.
La București, NATO și-a arătat limitele putinței, însă mai mult ca noi, organizatorii, care de bine, de rău, am mai adunat niște câini, am controlat câțiva anarhiști și am pus ceva iarbă în centru, e drept că doar pe partea dinspre carosabil. Punctul slab al alianței, mecanismul de decizie politică prin consens, a făcut ca țara la care era cea mai nevoie de stabilizare, Macedonia, să nu primească invitația de aderare. Iar noi, care suntem marii promotori ai stabilității în Balcani, care am făcut gură cu Kosovo de ziceai că explodează atunci butoiul cu pulbere, nu am reușit să facem nimic. Traian Băsescu a declarat chiar în cuvântul său de încheiere că „Grecia și-a exercitat, pe bună dreptate, dreptul de veto”, declarație cu totul inexplicabilă și pe care, dacă ar fi fost o scăpare, bănuiesc că ar fi corectat-o competentul staff cotrocenist pe sit. Pentru că ceea ce a făcut Grecia nu e deloc „pe bună dreptate”, e o meschinărie jalnică, cum adesea a făcut Grecia și la UE, apropos de Cipru și alte subiecte, arătând că organizațiile noastre internaționale din ce în ce mai mari devin complet impotente, ostaticele unor țări cu contribuție la minim dar egoism la maxim, și care folosesc aranjamentele noastre postmoderne pentru a-și promova atitudinile lor de secol nouăsprezece.
Știrea cu Macedonia e cea mai proastă. A doua știre proastă, deși așteptată, este că alianța nu va reuși să acopere nici pe departe la necesitățile din Afganistan, lăsându-i pe comandații NATO expuși la maximum. Batalionul lui Sarkozy, deși binevenit, putea fi oferit și fără summit. Pe lângă aceste două știri, faptul că Georgia și Ucraina nu au fost invitate să intre într-un nou program de dus cu vorba nu mai e așa de important. Desigur, e o lovitură pentru liderii acestor țări, dar să nu ne repezim să îi criticăm pe europeni. Americanii, adică Bush, promit lucruri pe care nu le pot da. Industria militară ucraineană e strâns legată de cea rusească, într-o parte se fac Kalașnikovurile și în cealaltă gloanțele, ca să zic așa. E greu, ca atare, să impunem Rusiei să-și restructureze industria că așa vrem noi, și să luăm în NATO o țară în care jumătate din cetățeni sunt contra. Oare prima dată când rușii taie gazul la aceste țări am putea face mai mult pentru ei ca anul trecut, doar pentru că am avea un articol de tratat care ne obligă? Crede cineva că vom începe un nou război mondial pentru Oseția de Sud? Și atunci, de ce să ne luăm obligații pe care nu le putem ține? Dar acestea fiind spuse, declarațiile de la summit au fost prea de tot penibile. Condy, spunându-le bieților oameni că ușile NATO le sunt deschise taman după ce fuseseră anunțați că nu au șanse! Dna Ferrero-Waldner, comisar european, care a spus ucrainenilor că „ porțile nu sunt nici deschise, nici închise”. Radio Erevan, nu altceva! Eu cred că nu există porți deloc, dacă ești prost plasat, asta e lecția.
Cu scuturile antirachetă am mari rezerve. Numai cine nu a citit, ca orice student cuminte la politici publice, bugetele de apărare ale statelor membre în evoluția lor din ultimii ani poate să creadă în asemenea ficțiuni din banii comuni. Sau poate credem că vor plăti americanii și al doilea scut? Uite, nu cred, nici măcar dacă va câștiga McCain. Astea sunt pur și simplu prostii retorice, care nu rezistă la o minimă analiză bugetară. Dacă ne e așa de frică de inexistentele rachete iraniene, hai să ne retragem discret din Irak și gata.
Lista noastră de succese, sintetizată de diplomația noastră în obișnuitul stil, cum ar fi că diverse expresii de lemn scrise de noi au intrat ca atare în comunicatul final, se reduce la succesul social al președintelui nostru, care a sfârșit la masă cu toți cei mari. Singurul nostru obiectiv concret, deși colateral, ridicarea vizelor americane, după alte țări central europene care nu sunt în Irak sau Afganistan, a eșuat. Vladimir Putin ne-a arătat iarăși că e cel mai tare. Summitul a trecut, hai să ne întoarcem așadar la treburi mai lucrative decât războiul stelelor.
