Demers

După modelul Poloniei, președintele CJ solicită fonduri pentru repararea drumurilor afectate de transporturile dinspre și spre Ucraina

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că va trimite, în numele instituției pe care o conduce, un memoriu către Guvernul României și Ministerul Transporturilor pentru alocarea de fonduri în vederea reparării drumurilor afectate de transporturile dinspre și spre Ucraina. Gheorghe Flutur a spus că anul trecut au fost alocate fonduri printr-un memorandum pentru repararea unor drumuri care vin dinspre frontieră, însă acestea au fost insuficiente. „Vreau să cer insistent, așa cum am văzut că cere Polonia pentru transportul cerealelor, bani pentru consolidarea infrastructurii de transport. Eu sunt convins că se pot găsi și bani europeni. Și mă refer la DN2, care începe să se strice pe zona de la Siret spre Suceava”, a spus Flutur. El a precizat că a solicitat și Direcției de Drumuri Județene să facă o evaluare a drumului Dărmănești – Calafindești – Siret, în condițiile în care și acest tronson de drum județean a fost folosit de tirurile care fac transporturi spre și dinspre Ucraina „Aceste tiruri au intrat și pe acolo și a început prin zona de la Botoșenița – Calafindești să se strice și acest drum. Și solicităm și noi fonduri. Pentru că până la urmă este o realitate. Cum o realitate devine și traficul de la Vicovu de Sus în interiorul județului Suceava. Pentru că avem podul acesta care a rămas așa de la Milișăuți, unde tot au amânat, ba pun tuburi, ba nu le pun, și cer finalizarea lui”, a arătat Gheorghe Flutur. El a precizat că un alt drum pe care sunt necesare lucrări de reparații este cel dinspre Voitinel spre Horodnic, Marginea și Solca, având în vedere că în momentul de față acest tronson „arată jalnic”. „E un drum care tot dinspre frontieră vine sau merge ca și celelalte”, a mai declarat Flutur. Președintele CJ Suceava a spus că instituția pe care o conduce și-a făcut datoria pe drumurile județene, însă sunt necesare lucrări pe drumurile naționale, unde au mai rămas niște restanțe.

Recomandări

CJ Suceava a modernizat încă două tronsoane de drumuri, în Voitinel și Șaru Dornei, care nu au mai fost asfaltate de mai mulți ani

Modernizarea drumului județean Satu Mare – Grănicești va fi finalizată în câteva luni, afirmă președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Modernizarea drumului județean Satu Mare-Grănicești va fi finalizată în câteva luni, afirmă președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Proiectul centurii orașului Gura Humorului, avizat de Consiliul Tehnico-Economic de la Ministerul Transporturilor

Dezvoltarea infrastructurii de frontieră România–Ucraina, susținută de președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la „bilaterala” de la Cernăuți