Era un sihastru călugăr, cu semne și cu minuni strălucit și avea împreună cu el, un ucenic în pustie. Iar, într-una din zile, s-a întâmplat că a mers ucenicul lui în cetate, unde era un stăpânitor rău, netemându-se de Dumnezeu. Pe acesta, ucenicul starețului 1-a văzut mort și mult popor mergând după el, cu lumânări și cu tămâieri și cu cinste mare petrecîndu-1 la groapă. Iar, după ce s-a întors ucenicul în pustie, a aflat pe povățuitorul său, pe cinstitul stareț, mâncat de o fiară.
Și a început a se tângui mult și a plânge după stareț, zicând către Dumnezeu: „Doamne, cum se face, că a murit acel stăpânitor rău, cu atâta slavă, iar acest sfânt duhovnic, părintele meu stareț a luat o astfel de moarte, fiind mâncat de fiară?”
Deci, așa plângând el și vorbind întru sine s-a aflat lângă el îngerul Domnului, și i-a zis: „De ce te tânguiești și plângi după starețul tău? Pentru că acel stăpânitor rău avea și el o faptă bună, și, pentru acea faptă bună, cu cinstită îngropare, și-a luat plata sa, pe pământ. Iar, dincolo, se duce ca un osândit. Iar, povățuitorul și învățătorul tău, cinstitul stareț, întru toate a plăcut lui Dumnezeu și era cu toate bunătățile împodobit, însă, avea și el, ca un om, puțină prihană; și, prin acea amară moarte, i s-a iertat lui greșeala sa și s-a dus din viața aceasta, cu totul curat întru bucuria Domnului său.“
(Cuvânt al Sfântuiui Atanasie, că mulți drepți mor cu moarte rea și mulți păcătoși, cu moarte bună)
