După ce l-a exclus din PSD, Gabriela Firea îi face campanie soțului „independent”. „Îi urez succes și sunt convinsă că va câștiga aceste alegeri”



Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că este convinsă că soțul său, Florentin Pandele, va câștiga un nou mandat la Primăria Voluntari și a spus că l-a dat afară din PSD pentru a-i respecta decizia de a candida ca independent, scrie Mediafax.”A luat această decizie cu strângere de inimă, pentru că nu îi este simplu – a candidat 3 mandate din postura de membru PSD, dar acum a considerat că postura mea de candidat PSD la Primăria Generală a Capitalei, precum și faptul că eu am o funcție importantă în această formațiune – vicepreședinte în Biroul Permanent Național, s-ar putea considera că, cumva, s-ar folosi de procentele la nivel național ale PSD și s-ar ascunde sub acestea și nu ar vedea el, singur, ca persoană, ca primar în funcție, care e gradul de credibilitate, de dorință de a fi reales. De aceea a decis să candideze independent. Având în vedere hotărârea sa nu am avut ce să fac, în calitate de președinte PSD Ilfov, decât să avizez decizia luată de către organizația de bază, organizația PSD Voluntari. Nu a fost foarte simplu, dar înainte de a mă căsători eu am avut propriul meu parcurs profesional, de asemenea el era deja primar de foarte mulți ani și avem fiecare o carieră separată, chiar dacă destinul personal ne este comun și avem împreună doi copii foarte mici”, a susținut Firea.



Recomandări

Primarul PNL de Rădăuți, Bogdan Loghin, dinamitează coaliția de guvernare după anunțul că-l susține pe Nicușor Dan pentru președinția României

Bogdan Loghin s-a întâlnit cu Nicușor Dan și a anunțat că îl susține pe acesta pentru președinția României
Bogdan Loghin s-a întâlnit cu Nicușor Dan și a anunțat că îl susține pe acesta pentru președinția României

Primarul Bogdan Loghin se declară „om liber” și le transmite liberalilor că „mașinăriile politice nu sunt pentru influențarea adevărului”

Candidatul PSD pentru Primăria Vatra Dornei, Gheorghe Apetrii, vrea un parteneriat real cu antreprenorii locali pentru dezvoltarea municipiului

Candidatul PSD pentru Primăria Vatra Dornei, Gheorghe Apetrii, vrea un parteneriat real cu antreprenorii locali pentru dezvoltarea municipiului

Candidatul PSD pentru președinția CJ Suceava mizează pe sprijinul locuitorilor din Bălăceana pentru câștigarea alegerilor