Matei Vișniec

După ce a lansat „Un secol de ceață” și-a privit cu seninătate, din sală, piesa de teatru

Dramaturgul rădăuțean Matei Vișniec a lansat cartea „Un secol de ceață”

Eveniment deosebit pentru viața culturală din municipiul Rădăuți. Miercuri seară, iubitorii de carte, dar și de teatru, au fost prezenți la Casa Municipală de Cultură, unde dramaturgul rădăuțean Matei Vișniec a lansat o carte, apoi a privit, din scaunul spectatorului, una din piesele sale. Mai exact, Matei Vișniec a lansat, într-o prezență numeroasă, romanul „Un secol de ceață” – editura Polirom, și imediat după lansare a intrat în sala mare a Casei de Cultură unde Teatrul Rădăuți, trupă care funcționează pe lângă Casa Municipală de Cultură din localitate, a jucat piesa „Povestea Regelui supărat pe clovn”, piesă pusă în scenă de regizorul Ovidiu Lazăr de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Dramaturgul Matei Vișniec a declarat pentru Monitorul de Suceava: „Lansarea de carte este legată de acest spectacol, spectacol realizat de vechiul meu prieten regizorul Ovidiu Lazăr cu această tânără nouă echipă de teatru formată din elevi. Mă bucur foarte mult că această formă de cultură, care este teatrul, renaște la Rădăuți, de fapt nu a dispărut niciodată pentru că au fost încercări… Acum teatrul revine în actualitate și sunt bucuros că piesa mea este montată aici. Eu scriu pentru elevi, pentru tineri, sunt cel puțin patru cărți pe care le-am scris pentru școlari, elevi și adolescenți”. Conform organizatorilor, după spectacolul de miercuri, pe programul stagiunii I 2022-2023, în această lună mai sunt programate încă două spectacole, primul sâmbătă, 21, apoi pe 28. Biletele au fost puse în vânzare la Casa de Cultură a Municipiului Rădăuți.

După ce a lansat „Un secol de ceață” și-a privit cu seninătate, din sală, piesa de teatru
După ce a lansat „Un secol de ceață” și-a privit cu seninătate, din sală, piesa de teatru
După ce a lansat „Un secol de ceață” și-a privit cu seninătate, din sală, piesa de teatru
După ce a lansat „Un secol de ceață” și-a privit cu seninătate, din sală, piesa de teatru
După ce a lansat „Un secol de ceață” și-a privit cu seninătate, din sală, piesa de teatru
După ce a lansat „Un secol de ceață” și-a privit cu seninătate, din sală, piesa de teatru
Dramaturgul rădăuțean Matei Vișniec a lansat cartea „Un secol de ceață”
Dramaturgul rădăuțean Matei Vișniec a lansat cartea „Un secol de ceață”

Recomandări

Expoziție de grafică și spectacol de teatru, de Zilele Europene ale Patrimoniului, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”

„Grădini muzicale” – concerte de muzică clasică, în fuziune cu alte genuri, dar și cu teatru și video art, în spații neconvenționale

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

„Cabaretul cuvintelor” de Matei Vișniec, în regia autorului, surpriza teatrului sucevean pentru stagiunea 2025-2026

Repetiții pentru primul spectacol din stagiunea 2025-2026, „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vișniec

Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală