Medicii suceveni de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” s-au confruntat, miercuri seara, cu un caz mai puțin obișnuit. Un pacient în vârstă de 53 de ani, diagnosticat cu accident vascular cerebral (AVC) ischemic acut, a fost transferat cu un elicopter SMURD de la Iași, după efectuarea trombolizei, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, pentru tratament endovascular de urgență.
Purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Monica Terteliu Băițan, a arătat că, după efectuarea cu succes a procedurii de recanalizare endovasculară cerebrală, respectiv tratamentul accidentului vascular cerebral, pacientul a făcut un infarct miocardic acut, care a impus intervenția promptă a echipei din secția de Cardiologie și de la laboratorul de Cardiologie Intervențională. „Prin mobilizarea rapidă și coordonarea eficientă a echipelor medicale, pacientul a beneficiat de tratament de urgență complet, atât neurologic, cât și cardiologic”, a precizat dr. Terteliu Băițan.
Spitalul din Suceava este inclus în programul național destinat tratamentului rapid al accidentului vascular ischemic de 4 ani, în regim de permanență, adică 24/24 ore, 7 zile din 7. Evoluția numărului de cazuri tratate a fost una în continuă creștere, iar în anul 2025 s-a ajuns deja la 123 de pacienți tratați, egalând nivelul întregului an precedent.
Programul de tratament al infarctului miocardic acut este funcțional la Suceava ca serviciu integrat al spitalului din anul 2019, fiind susținut aproape în totalitate de doi medici care tratează toate urgențele cu infarct, având peste 400 de pacienți anual la care s-a intervenit în regim de urgență.
Prin profesionalismul echipelor multidisciplinare implicate – medici de urgență, radiologie intervențională, neurologie, terapie intensiva, cardiologie și cardiologie intervențională, sute de pacienți din județ și din alte zone ale țării, transferați la Suceava, au fost salvați.