La Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului ziua de 22 august 2015 a fost specială și ce a predominat a fost emoția revederii profesorilor din liceu și a colegilor de clasă, după 30 de ani pentru unii, după 20 pentru cei prezenți la Revederea de 10 ani. Este vorba despre clasa a 12-a A, împărțită în Matematică-fizică și Matematică-mecanică. Din păcate, dintre profesorii din liceu au lipsit majoritatea dar, din respect pentru tot ce au însemnat aceștia în devenirea generației 1985, îi voi menționa. Este vorba despre următorii profesori: Lucaci Dimitrie (limba română), Cuza Mihai (matematică), Popa Silvestru (istorie), Grigoraș Viorel (desen tehnic), Moroșan Ecaterina (geografie), Lazăr Doina (filosofie), Grigoraș Mariana (limba engleză), doamnele profesoare Șuhani și Lupei (limba rusă, respectiv limba germană).
Din fericire au fost și doamne profesoare prezente în aula actualului Colegiu „Alexandru cel Bun”, Liceu Industrial Minier în 1985, la absolvire, doamna dirigintă Ucraineț Stela (fizică) și doamna Mariana Zup (chimie). Și domnul profesor Ciotău Constantin (educație fizică) a fost alături de colegii din 12A.
Dintr-o clasă de 38 de elevi au lipsit motivat doi băieți care au plecat spre o lume a întunericului și a răcelii, Dobre Sorin și Huțuleac Cătălin. Tot din motive diverse nu au fost prezenți 14 colegi, aflați în străinătate sau nu. Cei 22 de colegi care s-au reîntâlnit după 20 de ani sau chiar după 30 au trăit intens cursul festiv deschis de doamna director Ursaciuc Mihaela, citirea catalogului, au aflat mai multe despre ceilalți și s-au întors în timp puțin, cu ajutorul unui film bazat pe fotografii alb negru primite de la colegi. S-a râs mult, s-a simțit lumea bine, iar în partea a doua, la un grătar în mijlocul naturii, însoțiți de doamna dirigintă și de domnul profesor Ciotău, s-au apropiat unii de alții și s-au regăsit. Au fost momente unice și s-au făcut deja planuri pentru revederea de anul viitor.
Pentru toate generațiile actuale astfel de momente ar putea fi modele de bun-simț, de politețe, de umor adevărat și de muzică bună. Băieții au pregătit mâncarea, fetele au bucătărit și ele, DJ-ii au făcut atmosferă, iar vremea a fost prielnică și a adunat colegii și a doua zi. Din Gura Humorului, Pitești, Brașov, Suceava, din Austria și Germania, colegii au venit cu familia completă, cu copiii și chiar cu părinții care au dorit să-i revadă pe toți.
Cuvintele doamnei diriginte Ucraineț Stela ar putea să concluzioneze cel mai bine momentele trăite în perioada 22-24 august 2015: „Mă bucur tare că ați rămas copii”.
Profesor Cîmpan Brîndușa Luminița
Colegiul „Alexandru cel Bun”
Gura Humorului, Suceava