Pentru creștinii ortodocși, care păstrează calendarul iulian, marți (8 noiembrie) a fost o mare sărbătoare: Sfântul Dumitru, martir din veacul al III-lea, izvorâtor de mir, botezat în taină de părinții săi, de frica prigoanelor crunte ce se practicau, în acea vreme, asupra creștinilor. A trăit în cetatea Tesalonic (Grecia), pe vremea împăraților Diocletian și Maximian Galeri. Nu mi-am propus să scriu despre acest Mare Mucenic, chiar dacă i-am vizitat de două ori mormântul din minunata biserică ce-i poartă numele, situată în central Salonicului. Alt gând mă bântuie acum. În fiecare an, de Sfântul Dumitru, îmi apare în suflet imaginea blândă a unui înalt ierarh din județul nostru, despre care s-a scris foarte puțin, pentru că, cu siguranță, puțini sunt cei care îi cunosc cât de cât biografia. Un om deosebit, stăpânit de multă diplomație și de un calm ardelenesc aparte, moștenit de la străbunii săi. Un om calculat, plin de smerenie și multe pilde, unele dintre ele fiind reținute din cărțile sfinte ce le-a studiat.
Prea Sfințitul episcop Demosten, de la Mănăstirea Brădățel, comuna Horodniceni. Am stat de vorbă, împreună, ore în șir. Am citit cu atenție cele așternute pe hârtie, cu mult har scriitoricesc, despre sfinția sa, de către prof. Constantin Târziu, fost, pentru o scurtă perioadă de timp, primar al comunei Horodniceni. Totul pare firesc până în momentul când afli un amănunt cutremurător: Prea Sfințitul episcop Demosten a trecut printr-un șir întreg de umilințe, simțind „căldura” celor mai temute închisori ale României comuniste: Gherla, Poarta Albă, Periprava, lagărul de muncă din Insula Mare a Brăilei, Botoșani. A lucrat în coloniile Salcea, Stoienești, Grădina și a rezistat cu stoicism în mizeria de nedescris din beciurile securității din Târgu Mureș, Cluj, Târgu Secuiesc. A suferit de frig și de foame, a fost torturat, umilit și hăituit ani în șir, cunoscând la Periprava (și nu numai aici) modul îngrozitor în care era condamnată la pieire floarea intelectualității românești ce făcuse parte din partidele politice. Când își amintește de acele timpuri, parcă i se pune un văl negru pe ochi. A rezistat schingiuirilor de tot felul datorită robusteții sale și, mai cu seamă, credinței în Dumnezeu. În 1964 a fost eliberat din închisoare, conform decretului de amnistiere a deținuților politici, după ce executase aproape șapte ani din cei 12, la cât fusese condamnat.
Cu ce ați greșit, părinte?
Desigur, oricine află de suferințele suportate de Prea Sfințitul episcop Demosten se întreabă, firește, cu ce a greșit părintele de a fost pedepsit atât de aspru? Povestea este mai lungă, dar voi încerca să o rezum cât mai mult, oferind, mai întâi, câteva amănunte despre viața înaltului prelat. S-a născut în iunie 1927, fiind unul dintre cei 10 copii ai familiei Maria și Toma Ioniță din cartierul Voinești ai Covasnei. În casa părintească a învățat numai lucruri bune: să fie credincios, politicos, ascultător, să-i respecte pe cei din jur și să trăiască în armonie. La vârsta de 23 de ani, în 1950, părinții săi, care păstrau cu sfințenie vechiul calendar, iulian, îl trimit spre Bucovina pentru a o însoți pe sora sa Melania și alte două cunoștințe, care se hotărâseră să devină măicuțe la Mănăstirea Brădățel, sfântul locaș fiind construit la îndemnul călugărilor Pamfil și Chesarie Matei de la Muntele Athos, originari din Brădățelul Sucevei.
Se desparte plângând de sora sa, dar promite să revină. După efectuarea stagiului militar într-un regiment de transmisiuni din crângul Buzăului, vine la Mănăstirea Slătioara. Fără a oferi alte amănunte, menționez doar că în 1955 este călugărit și primește de la stareț o misiune foarte importantă. Trebuia să meargă la București și să-i înmâneze arhiereului Galaction Cordun hotărârea monahilor și a monahiilor că a fost ales șeful spiritual al Bisericii ortodoxe Române de Stil Vechi din România. Tânărul călugăr nu știa că locuința arhiereului Cordun, din strada Cuza Vodă nr. 2 București, raionul Nicolae Bălcescu, era supravegheată permanent de Securitate, întrucât înaltul prelat fusese bun prieten cu fostul fruntaș socialist Titel Petrescu, iar cei care-i treceau pragul casei, în concepția organelor represive ale statului de atunci, făceau parte dintr-un complot ce urmărea răsturnarea regimului comunist.
Ajuns la adresa respectivă, fără nici o motivație plauzibilă, a fost reținut și închis șase luni în arestul Securității din Calea Rahovei, unde a îndurat bătăi de nedescris. Chinuri și interogatorii prelungi cu privire la unele fapte la care nu se gândise niciodată. Întrebarea obsedantă a anchetatorilor era: „Ce legătură ai cu complotiștii din lotul lui Titel Petrescu?” Ce legătură să aibă el cu un ins pe care nu-l văzuse niciodată, mai ales că politica nu-l interesa deloc? După șase luni de chin, călugărul Demosten, acuzat, inițial, că a complotat împotriva orânduirii socialiste, a fost eliberat din lipsă de probe. Tot atunci a fost atenționat „să nu mai aibă legături cu dușmanii noii orânduiri” pentru că va fi urmărit cu strictețe. Cum a și fost, de altfel.
Întors la Mănăstirea Slătioara, a fost făcut preot și trimis în localitatea natală, unde oficia slujbele și rânduielile bisericești, după calendarul iulian, într-un paraclis special amenajat. Acest lucru nu a convenit preotului așezării, „pe nou”, care a sesizat organele de miliție și securitate. Cum călugărul Demosten Ioniță era în vizorul lor, aceștia l-au ridicat tocmai când oficia o slujbă de înmormântare a unui creștin. Din acest moment a început un șir lung și crunt de umilințe, despre care am pomenit mai sus: șase luni în beciurile Securității din Târgu Mureș, urmate de o condamnare la cinci ani de închisoare, sporită, după recurs, la șapte ani, pentru „uneltire contra ordinei sociale”. Despre ceea ce a îndurat Prea Sfințitul episcop Demosten în închisorile prin care a trecut se poate scrie o carte. Numai că, în prezent, odată cu trecerea anilor, sfinția sa nu vrea să-și mai aducă aminte de acele timpuri îngrozitoare, pentru că, vorba sfinției sale, „a fost prea chinuitor, prea umilitor, iar suferința mea nu o poate înțelege multă lume. Numai bunul Dumnezeu, căruia îi mulțumesc din inimă, m-a ținut în viață”.
Reabilitare, respect și recunoștință…
După mulți ani de chin, vajnicul covăsnean a revenit la Brădățel, unde, în ciuda piedicilor ce i se puneau, a început opera de reconstrucție a mănăstirii. Spun martorii oculari că, în acea perioadă grea, măicuțele de aici cărau materialele de construcție cu sacul, noaptea, temându-se de autorități și de represiunile ce le-ar fi putut suferi. Din fericire, printre acele autorități au fost și oameni buni, care au închis ochii și s-au prefăcut că nu văd investiția ce se ridică în acea depresiune superbă din satul Brădățel. Așa s-a reușit ca, în 1969, să fie terminată și sfințită Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, moment de mare bucurie pentru numeroși credincioși prezenți la ceremonie.
Cu gândul la Prea Sfințitul Demosten și impresionantul său drum prin viață, am citit, recent, deși mai făcusem cândva acest lucru, sentința penală nr. 289, hotărâtă în ședința publică din data de 21 martie 1977 a Judecătoriei Suceava. Președinte de instanță era regretatul judecător Dinu Ilieș, iar judecător (pe atunci foarte tânăr), Teodor Valter. În numele legii, completul a decis „reabilitarea judecătorească a petentului Ioniță Dumitru (…), cu privire la pedeapsa de 7 ani pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei sociale”. Altfel spus, contra orânduirii socialiste. După ce făcuse „turul” închisorilor din România, s-a reabilitat. Rănile însă au rămas deschise. Și dor. Încă mai dor. Prin rugă zilnică, însă, se pare că a învins răul, ceea ce-i bucură sufletul. Cine ajunge astăzi la Mănăstirea Brădățel din comuna Horodniceni va rămâne impresionat de ceea ce va întâlni aici: un complex monahal de o rară frumusețe, în cadrul căruia a fost înălțată o bijuterie de biserică, sfințită în vara acestui an.
Profesorul Constantin Târziu spunea că „la Mănăstirea Brădățel totdeauna este o zi festivă datorită credinței, râvnei, ascultării, înțelegerii și dăruirii întru Dumnezeu a acestei comunități de monahii care se roagă pentru poporul român, pentru strămoșii noștri, pentru biruința dreptății.” Dacă, ajungând în acest loc minunat, o întâlnești și pe maica stareță Ierusalima, fiică a Horodnicenilor, care a acces la această funcție prin credință, smerenie, muncă și ascultare, vei înțelege de ce celor drepți li se cuvine laudă și te vei ruga la Dumnezeu cu mai multă fervoare decât ai făcut-o cu alte ocazii.
În amurgul vieții…
Este o plăcere să stai la taifas cu Prea Sfințitul episcop Demosten. Vocea sa molcomă, de ardelean, te captează și îți trezește curiozitatea de a afla cât mai multe amănunte despre viața sfinției sale. Curios, dar în ciuda suferințelor îndurate, dânsul nu poartă pică nimănui. Se resemnează cu gândul că „suferința nu o poți împrumuta nimănui”, iar Dumnezeu este singurul care poate să ne judece”. După Revoluția din 1989 (dacă poate fi numită revoluție?!), ca fost deținut politic ar fi putut să primească o pensie. A refuzat, din capul locului, acest lucru. Nici nu vrea să audă de așa ceva pe motiv că „chinurile îndurate nu pot fi răscumpărate cu nimic.” Mai mult ca atât, după trecerea la cele veșnice a ÎPS Silvestru Onofrei, înalții ierarhi ai Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România i-au propus să preia funcția de mitropolit, dar a refuzat. Motivul, simplu: „La cârma bisericii noastre trebuie să se așeze unul mai tânăr ca mine, în putere, pentru că este vorba de o răspundere uriașă”.
Ajuns în amurgul vieții, Prea Sfințitul episcop Demosten își mângâie sufletul cu multe împliniri, bucurându-se, astfel, de prețuirea, stima și respectul unor generații întregi de creștini. Una dintre satisfacțiile mari este aceea că, la Covasna, aproape de paraclisul în care slujea când a fost arestat, cu sprijinul credincioșilor, a înălțat o biserică de toată frumusețea, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”. A reușit, totodată, să se întâlnească, în decursul anilor, cu credincioși creștini-ortodocși la New York, la Ierusalim, Kiev, Chișinău. A vizitat multe mănăstiri din Grecia, Austria, Rusia, Bulgaria, Israel sau din alte țări prin care a trecut, absolvind cu brio școala vieții.
Pentru că marți, 8 noiembrie, după calendarul iulian, s-a serbat Sfântul Dumitru, nu pot să închei această prezentare decât cu o urare din suflet, adresată unui înalt ierarh, care a suferit în închisorile comuniste: „La mulți ani, cu sănătate, prea Sfințite Dumitru Demosten!”
Mircea SFICHI
