Într-o comunitate cu 2.400 de oameni, la Botoșana, circa 500 dintre cei tineri și cu putere de muncă au plecat să muncească în țări străine. Se pleacă și acum, în fiecare dimineață autocare cu destinația Italia, Germania sau Spania oprind în sat să-i ia pe cei care visează la o viață mai bună. Unii dintre ei, nu mulți, au revenit în sat. Printre străini au fost constructori, acasă au redevenit agricultori. Cu banii câștigați și-au cumpărat animale, utilaje agricole, au arendat terenuri și fac agricultură. Încă timid, ca mici fermieri, dar este un început. Un început bun, care dă speranțe bătrânilor că satul poate renaște. Cu oameni ca Simion Tomescu sau Gheorghe Robu.
Simion a muncit 12 ani în Italia ca să strângă bani pentru casă și fermă
Pământul și animalele. Asta a fost averea bunicilor și străbunicilor lor, asta vor să lase și ei moștenire copiilor lor. Simion Tomescu are 36 de ani. La 23 de ani a plecat în Italia, să muncească pe șantier și să câștige bani. În cei 12 ani cât a stat la Milano, și-a luat cu el și soția și fiul, să nu-l mai macine dorul de ei. Cristina, fiica cea mică, s-a născut în Italia. Termenul pe care și l-au dat pentru întoarcerea acasă a fost când împlinește băiatul, Adrian, vârsta de școală. „A mers la grădiniță acolo, dar școala am vrut s-o facă în România. Aici, în sat”, ne-a spus Maricica Tomescu.
Și au revenit. Și-au făcut casă mare, de oameni gospodari, cu două niveluri. Șura o ridicaseră înainte să plece în Italia. Au curățat iazul de lângă casă și l-au populat cu pește. Au cumpărat tractor, utilaje agricole și prima vacă, pe care au dat 1.000 de euro. Următoarele, la același preț. Acum au șase vaci de lapte, șase tăurași de carne și șapte porci. E o afacere în care lucrează doar membrii familiei, de la mic la mare.
„De aici am plecat, din agricultură, și tot la asta am vrut să revenim. Suntem mai mulți băieți care am lucrat pe afară și ne-am întors. Toți avem ferme mici, suntem abia la început și în sezon lucrăm împreună, adică mergem toți, facem lucrările agricole la unul, apoi la celălalt, până terminăm”, spune Simion.
Îl întreb dacă își împrumută utilajele și mașinile de la unul la altul. „Cum să le împrumutăm?! Toți avem! Dar lucrăm împreună pentru că suntem prieteni și merge și mai repede”, afirmă el. Cum era pe vremuri claca.
Nu au nostalgii după viața în Italia
Nici unul din familie nu are nostalgii după viața în Italia. Simion și Maricica, soția lui, spun că nu au avut niciodată intenția de a rămâne definitiv acolo, iar copiii, deși au trăit mai mult în Milano decât în România, se simt foarte bine la Botoșana. „E mult mai frumos, aici ne jucăm, avem mulți prieteni, îmi place mai mult aici – acasă”, declară convins Adrian.
„Acasă” pentru întreaga familie este doar Botoșana.
Vasile Robu: „De la zece vaci în sus mai putem face calcule de rentabilitate”
Creșterea animalelor a devenit o afacere și pentru familia Robu, Vasile și Gheorghe, tată și fiu. Au fost tâmplari, dar „revoluția termopanelor” le-a restrâns zi de zi activitatea. Ca alternativă, s-au apucat de crescut capre. N-a prea mers. Le-au vândut, s-au dus la Bistrița și la Sălaj și au cumpărat două vaci. Trei mai aveau acasă și au înjghebat o minifermă. Priceperea de tâmplar i-a ajutat la construirea adăposturilor pentru animale.
„Vrem să ne extindem, să avem măcar zece vaci. De la zece vaci în sus mai putem face calcule de rentabilitate, acum dăm litrul de lapte cu 1,2 lei. Noroc că anul trecut au fost furajele mai ieftine”, ne-a spus Vasile Robu. În buna tradiție a satului, munca o face familia. Tatăl, mama, fiul și nora.
Peste deal, la Comănești, fiica și ginerele și-au încercat și ei norocul în agricultură, cu o fermă de 25 de animale și un solar. Dar, spune Vasile Robu, ei sunt cu un pas în față: au accesat două proiecte cu finanțare europeană, unul de 25.000 de euro, altul de 40.000 de euro. Și pentru că o afacere care se ridică are nevoie și de un specialist, acesta va veni tot din familie. Nepotul lui Vasile Robu, Mihai, este student în anul I la Facultatea de Agronomie din Iași.
Acum în sat se construiesc case care să dăinuie sute de ani, nu doar pentru una sau două generații
Localnicii din Botoșana privesc cu bucurie întoarcerea tinerilor spre sat și spre agricultură.
Primarul Ion Ghiață ne-a spus că din cei 2.400 de locuitori, cât are Botoșana, circa 500 sunt plecați la muncă în străinătate. „Floarea satului”, tineri între 20 și 45 de ani, harnici și pricepuți. Exodul forței de muncă active continuă și acum. „În fiecare dimineață pleacă autocarele spre Spania, Italia și Germania. Fiecare își caută norocul în străinătate”, afirmă primarul.
Partea bună este că unii, după ce au agonisit ceva bani, se întorc în sat și nu-și fac numai case impunătoare, ci investesc și în activități de producție.
„Lucrul bun este că se specializează pe vaci de lapte. Au animale bune, de calitate, și la această oră avem în comună 30-40 de mici fermieri, care au de la cinci până la 15 vaci. Așteptăm deschiderea liniilor de finanțare europeană pentru 2014-2020 și sperăm că vor putea să-și extindă afacerile prin proiecte pe agricultură și creșterea animalelor”, a declarat Ion Ghiață.
În privința viitorului, este optimist pentru că, spune el, semnele sunt încurajatoare: „Aici fiecare generație se autoconsumă. Fiecare își făcea casă din lemn, în care puteau să stea una, maximum două generații. Acum văd că se construiesc case trainice, pe care le vor avea nu numai copiii lor, ci și nepoții și strănepoții. Case pentru sute de ani, cum se făceau cândva în Bucovina”.