După-amiază francophonă, la Biroul Francez

După-amiază francophonă, la Biroul Francez
După-amiază francophonă, la Biroul Francez

Miercuri, 18 decembrie, ora 17.00, la Biroul Francez, lector dr. Mariana Șovea, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării (USV), și lector de francezăSophie Bordas vor ajuta grupa de copiisă recapituleze temele parcurse, să fixeze cunoștințele achiziționate prin cântec, joc, desen, materiale video special selectate și dialog.
Începând cu ora 18.00, elevii francofoni și francofili din două licee sucevene partenere, Colegiul Național Mihai Eminescu” șiColegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, continuă seria de activități propuse în cadrul parteneriatului școlar inițiat sub egida Inspectoratului Școlar Suceava și gazda evenimentului, Biroul Francez.
Similar edițiilor precedente, elevii vor delecta publicul cu legende, mituri, superstiții specifice spațiului francofon, cu o expoziție de felicitări pictate și caligrafiate inedit, cu scenete amuzante. Mici trubaduri francofoni contemporani vor interpreta, la diverse instrumente, colinde și cântece specifice. Un concurs tematic, care va fi recompensat cu diplome, premii dulci și surprize, va fi revelația „după-amiezii francophone”.
Coordonatoarele activității vor fi profesoarele de limba franceză, prof. dr. Petronela Munteanu și prof. dr. Cristina Hetriuc, care își propun să promoveze plurilingvismul și diversitatea culturală, familiarizarea elevilor/publicului cu elemente de cultură și civilizație francofonă.
Intrarea este liberă.

Recomandări

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie
„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie

Activitate dedicată promovării limbii franceze, miercuri, la Alianța Franceză din Suceava. Invitat: Gwen Soli