După 30 de ani

Se împlinesc 30 de ani de la apariția primei cărți cu litere latine a unui scriitor din Basarabia: către sfârșitul anului 1978, „Junimea” ieșeană edita volumul de versuri „Steaua de vineri”, semnat de Grigore Vieru. Momentul aniversar a fost marcat, la Iași, cum se cuvine, prin lansarea, în prezența autorului, a unei masive ediții critice în care este adunată întreaga operă poetică a românului basarabean, însoțită de o prefață datorată acad. Mihai Cimpoi, de o postfață a lui Theodor Codreanu, precum și de câteva anexe de certă utilitate: un itinerar biografic și bibliografic (alcătuit de Daniel Corbu), un cuprinzător florilegiu de texte critice („Poezia lui Grigore Vieru în interpretarea criticii literare”, unde-s înmănuncheate 30 de contribuții, de la N. Manolescu la Eugen Simion, de la Zoe Dumitrescu-Bușulenga la Romul Munteanu), un indice alfabetic al poemelor și o bogată colecție de imagini – mai bine de 100 de fotografii-document.
Cartea, însumând peste 700 de pagini, a apărut la Princeps Edit, pare-se, fără vreun sprijin material din partea statului. Cu atât mai mult de apreciat gestul editorilor! Împlinindu-se trei decenii de la răsăritul „Stelei de vineri”, a venit timpul să istorisim și povestea acelei apariții-eveniment. Poetul de la Chișinău știe că n-a fost simplu, nici lesne, drept pentru care declară, în prefață, că „până la capătul vieții voi fi recunoscător moral (…) celor care, ca editori, avuseseră curajul să mă editeze”.
Probabil că, pentru cei ce n-au cunoscut direct realitățile anilor ’70, e dificil să-și reprezinte drumul de atunci al cărții de la manuscris la „lumina tiparului” – întortocheat, încâlcit, mereu primejduit. Planul editorial, tipărit cu un an înainte și aprobat cu zgârcenie și parcimonie de sumedenie de foruri, până la, inclusiv, Secretariatul CC al PCR, era pur și simplu fetișizat. Orice apariție, de la „Mersul trenurilor” la opera lui Eminescu, era posibilă (fie și numai teoretic) doar dacă titlul figura în plan. Abia după aceea își intra în rol pre-cenzura, cenzura și post-cenzura.
Planul editorial al „Junimii” pe anul 1978, pritocit încă din 1976, cuprindea, la capitolul „literatură”, două sub-capitole: primul – „literatură originală”, al doilea, „traduceri”. Unde să rânduiești cartea lui Vieru? La „literatură originală” nu-i cu putință: cum, adică, literatură originală română într-o republică unională sovietică în care români și cultură română nu există? Relațiile cu URSS, și așa tensionate, n-aveau nevoie de motive în plus pentru iritări ale „marelui urs”.
Celălalt capitol, „traduceri”, era și mai impracticabil. Cum să traduci în română o carte scrisă… în limba română? A fost nevoie să apelăm la vicleniile de rigoare, inventând un nou capitol, intitulat „alte lucrări”, pe care l-am ornat cu titluri… derutante. O carte a lui Fl. Gheorghiță despre OZN-uri, după care urma cea despre… stele a lui Grigore și alte asemenea SF-uri. A ținut. Cartea a apărut, astfel anticipându-se cu 20 de ani întoarcerea condeierilor basarabeni la izvorul limbii române! Pe copertă, Nichita Stănescu scria: Grigore Vieru este un mare și adevărat poet (…) Cartea lui de inimă pulsează și influențează versul plin de dor, de curata și pura lui poezie.”
S-a întâmplat să fim implicați și în cea de a doua apariție în România a liricii lui Vieru: „Izvorul și clipa”, în colecția „Cele mai frumoase poezii” a Editurii „Albatros”. Un telefon alarmat de la directorul editurii bucureștene, Mircea Sântimbreanu, ne anunța că „forurile” stau în cumpănă cu aprobarea includerii în plan și, dacă ieșenii au izbutit o dată, ar vrea să încerce tot cu noi. Așa se face că am semnat ca antologator pe foaia de titlu a cărții „Izvorul și clipa”… fără a cunoaște barem sumarul culegerii! Până la urmă, a apărut și acest al doilea volum. Sunt cărțile care au deschis pârtie. Grigore Vieru scria atunci: „Privește în ochii Limbii Române până când te va recunoaște și va izbucni în plâns.” Și tot el: „Stă în puterea Limbii Române să-l găsească, odată și odată, pe Dumnezeu.”