Dumnezeu vine în ajutorul bolii și singurătății

„În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era ținut. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Și îndată omul s-a făcut sănătos și și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu-ți este îngăduit să-ți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este cel ce l-a făcut sănătos.”
Treizeci și opt de ani de suferință și de multă singurătate
În Evanghelia de duminică se vede că Mântuitorul Iisus Hristos merge la scăldătoarea Vitezda pentru a vindeca un om care de treizeci și opt de ani suferea și aștepta milostivirea și ajutorul lui Dumnezeu. Nu cunoaștem ce păcat a săvârșit el pentru care suferea atât de mult. Vedem, însă, că, pe lângă suferința lui, se adaugă singurătatea pe care o trăiește el și neajutorarea lui din partea celor care sunt prezenți acolo. Slăbănogul sau paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, care în limba ebraică a Vechiului Testament însemnează „casa milei” sau „casa îndurării”, se simte foarte singur. Când Iisus îl întreabă: „Vrei să te vindeci?”, el îi răspunde: „Nu am om care să mă ajute, să mă introducă în scăldătoare și totdeauna altul o ia înaintea mea până când ajung eu”, adică până ce ajunge el târându-se spre apă. Treizeci și opt de ani de suferință și de multă singurătate, în timp ce atâta lume se îmbulzea în jurul lui. Nu singur în singurătate, ci singur într-o mulțime de oameni. Aici este mirarea, sau paradoxul. El nu trăia în pustie, nu era singur, izolat în casă, ci el se afla printre mulți bolnavi însoțiți de prieteni sau de membri ai familiei care erau sănătoși, dar fiecare se ocupa doar de bolnavul lui și, îndată ce se vindeca bolnavul lui, nu se mai interesa să ajute pe bolnavul care nu are pe nimeni să-l ajute. Treizeci și opt de ani de suferință, treizeci și opt de ani de răbdare, treizeci și opt de ani de smerenie, treizeci și opt de ani de singurătate vedem în viața chinuită de boală a acestui om paralizat, care aștepta tulburarea apei de către înger. El aștepta un om care să-l ajute să poată intra în scăldătoare.
Răbdarea desăvârșită, smerenia și speranța neîntreruptă aduc izbăvirea
Spre acest om care nu avea pe nimeni ca să-l ajute a venit Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Se pare că acest bolnav de treizeci și opt de ani de suferință era mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos, deci el suferea de boală dinainte de nașterea Domnului. Pentru că acest bolnav întru răbdare desăvârșită și întru speranță neîntreruptă aștepta zi cu zi momentul în care totuși să ajungă înaintea celorlalți în scăldătoare pentru a fi vindecat și el, și pentru că deși erau oameni mulți în jurul lui și nu se găsea un om care să-l ajute, atunci Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, S-a apropiat de el, făcându-I-se milă de îndelunga lui suferință, dar și apreciind multa lui pocăință, multa lui răbdare fără răzvrătire și multa lui speranță fără întrerupere. Îndată slăbănogul i-a răspuns: „Doamne, nu am om care să mă ajute să intru în scăldătoare” (Ioan 5, 7). Prin aceasta el de fapt a exprimat și o cerere, nu numai a dat o explicație. Deodată cu dorința de vindecare a spus că nu se poate vindeca fiindcă nu este nici un om care să-l ajute. Cu alte cuvinte, el are acum speranța că Iisus este Omul care îl poate ajuta să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către înger, dar, spre surprinderea sa, Mântuitorul nu a venit ca să-l ajute să intre în scăldătoare, ci să-l vindece direct prin cuvânt. Văzând dorința lui și văzând speranța lui, a acestui om paralizat, după ce a cunoscut multa lui suferință și multa lui răbdare, Mântuitorul Iisus Hristos i-a zis: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă” (Ioan 5, 8). Plin de credință că ceea ce i se spune să facă el poate face în clipa aceea, paralizatul de la scăldătoarea Vitezda s-a ridicat, el care nu se putea nici măcar târî până lângă scăldătoare cu forțe proprii, a luat așternutul pe care stătea el și a început să umble. Între timp însă, Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care i-a spus: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă”, S-a făcut nevăzut, a dispărut, nu a mai rămas acolo, s-a dus în altă parte.
„Tot timpul trebuie să săvârșim binele”
Vindecarea aceasta care a avut loc într-o zi de sâmbătă l-a bucurat foarte mult pe cel ce suferea, dar vindecarea i-a întristat pe cei ce invidiau pe Iisus că face minuni și l-au mustrat pe acest om vindecat zicându-i de ce se face aceasta sâmbăta, iar el, recunoscător față de Cel ce l-a vindecat, a zis mărturisindu-L: „Cel ce m-a vindecat mi-a zis: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă” (Ioan 5, 11), și au întrebat: „Cine este Acela?” Iar slăbănogul nu a știut să răspundă cine este omul care l-a vindecat, care i-a zis: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă.”
Sfinții Părinți ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, spun că nu atât de mult îi deranja faptul că a fost vindecat sâmbăta acest om paralizat, ci faptul că s-a făcut minunea. Din invidie ascunsă sub paravanul respectării sâmbetei, ei au căzut cu reproșuri asupra acestui paralizat care a fost vindecat de către Iisus.
Mântuitorul Iisus Hristos, vindecând pe acest slăbănog sâmbăta, a vrut să ne arate că tot timpul trebuie să săvârșim binele, și în zi de lucru, și în zi de sărbătoare, să arătăm iubire milostivă, ajutorare celor suferinzi, celor bolnavi, celor singuri, și în zi de lucru, și în zi de sărbătoare. De ce? Pentru că atunci când arătăm milostenie și bunătate față de cei care au nevoie de ajutorul nostru, preamărim pe Dumnezeu Cel milostiv și bun. Când facem fapte bune, fie în zi de lucru, fie în zi de sărbătoare, preamărim pe Dumnezeu Cel bun și milostiv.
(† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)