Cuvânt de învățătură

Dumnezeu nu împlinește întotdeauna cererile creștinului pentru că vrea să-i ofere ceva mai bun

Dacă avem un necaz sau dacă avem nevoie de ceva anume, ne adresăm lui Dumnezeu prin intermediul rugăciunilor. Sunt, însă, momente când parcă simțim că Dumnezeu nu ne ascultă, nu ne aude, nu răspunde la solicitările noastre. Adesea Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile pentru că nu suntem vrednici să ne fie împlinite, adică în următoarele situații: Ne rugăm fără evlavie și fără încredere în Dumnezeu („Să ceară însă cu credință, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo” – Iacov 1, 6); Nu renunțăm la viața păcătoasă („Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acesta îl ascultă” – Ioan 9, 31); Rugăciunea e făcută fără stăruință sau cerem ceva care nu ne este folositor. „Nu știți ce cereți!”, a spus Mântuitorul Apostolilor Iacov și Ioan, care Îi ceruseră să le permită să stea unul de-a dreapta și unul de-a stânga.
Dumnezeu împlinește rugăciunile noastre mai repede: 1. când sunt însoțite de fapte bune și de post; 2. când chemăm mijlocirea sfinților și 3. când sunt făcute de mai mulți oameni.
Cu toate acestea, atât rugăciunea curată, cât și cea care nu este bine făcută nu se pierde înaintea lui Dumnezeu. Sf. Ioan Gură de Aur ne învață că uneori Dumnezeu nu ne dă ceea ce Îi cerem, pentru că intenționează să ne ofere ceva mai bun și mai folositor
(pr. Gheorghe MIHĂILĂ, sursa: www.ziarulumina.ro)

Recomandări

Sute de copii din școli sucevene i-au vizitat pe „bunicii” din cămine, de Ziua Persoanelor Vârstnice în Patriarhia Română

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii