Nu este de ajuns, spre îndreptare, a face litanie și rugăciune două-trei zile, ci trebuie să ne schimbăm desăvârșit viața și, depărtându-ne de răutate, să petrecem totdeauna în fapta bună.
Căci precum cei bolnavi, de nu vor păzi totdeauna buna rânduială, nici un folos nu le este din regimul cel de două sau trei zile, la fel și cei ce greșesc, de nu vor fi totdeauna treji și înfrânați, nu vor dobândi nimic din îndreptarea cea de două-trei zile. Și precum cel ce se spală și iarăși în noroi se întină, cu nimic nu s-a folosit, așa și cel ce trei zile s-a pocăit și la cele dintâi s-a întors, nimic n-a dobândit. Deci, nu ceea ce facem totdeauna să facem și acum. Că de multe ori, cuprinzându-ne cutremure, foamete și secetă, trei-patru zile ne înțelepțim și mai blânzi ne facem, apoi iarăși la cele dintâi ne întoarcem.
Pentru ca să ne înțelepțim s-au întâmplat acestea. Și dacă până acum am petrecut rău, măcar de acum înainte să petrecem în evlavie, temere și blândețe, ca să nu avem trebuință de altă bătaie. Oare nu putea Dumnezeu să oprească cele ce s-au făcut? Dar le-a slobozit, ca pe cei ce-L defaimă, cu frică să-i înțelepțească. Și să nu-mi zică cineva, că mulți din cei vinovați au scăpat, iar din cei nevinovați mulți au căzut. Acestea de multe ori le aud, nu numai pentru zarva aceasta, ci și pentru alte întâmplări și nevoi.
Deci ce voi vorbi către cei ce zic unele ca acestea? Deși cel ce a fost prins era nevinovat pentru zarva aceasta, dar alt păcat cumplit a făcut cândva și, neschimbându-se, a fost pedepsit pentru răzmerița aceasta. Că are obicei Dumnezeu să facă așa. Când greșim nu ne pedepsește îndată, ci ne mai lasă, dându-ne vreme de pocăință, ca să ne îndreptăm și să ne schimbăm. Dar noi, fiindcă nu am fost pedepsiți după păcat și socotind că și păcatul s-a șters, când nu gândim, atunci suntem prinși. Aceasta se face ca să nu nădăjduim că vom scăpa, după ce am păcătuit, nepedepsiți, de nu ne vom schimba, ci să învățăm că, atunci când nu ne așteptăm, vom cădea în cursă.
De aceea, de vei greși și nu vei fi pedepsit, să nu te înșeli că ai scăpat de pedeapsă, ci mai mult să te temi, știind că ușor Îi este lui Dumnezeu, oricând va voi, să te pedepsească. Iată, pentru aceasta, atunci nu a fost pedepsit, ca să-i dea vreme de pocăință. Deci, să nu zicem că cutare, fiind nevinovat a căzut, iar celălalt a scăpat fiind vinovat. Că și cel nevinovat a căzut, precum am zis, pentru alte păcate. Iar cel ce a scăpat acum, de nu se va schimba, în altă cursă se va prinde.
Dacă așa ne vom afla, nu vom uita niciodată păcatele noastre, ci, pururea, temându-ne și cutremurându-ne ca nu cumva să fim pedepsiți, ne vom aduce aminte degrab de ele. Că nimic altceva nu obișnuiește să ne aducă aminte de păcat, ca pedeapsa și osânda. Acest lucru este arătat și de frații lui Iosif. După ce au vândut aceia pe Dreptul și au trecut treisprezece ani, când au fost trimiși de tatăl lor să cumpere grâu din Egipt și au fost învinuiți de Iosif, fratele lor că sunt iscoade, fiind în primejdie, și-au adus aminte de păcat și ziceau: „Așa este, că în păcate suntem pentru fratele nostru Iosif“ (Facerea 42, 21). Vezi cum frica le-a adus aminte de acea greșeală! Când greșeau nu simțeau, iar când urma să vină pedeapsa, atunci și-au adus aminte de greșeală.
Deci, acestea toate știindu-le, să facem schimbare și îndreptare a vieții noastre mai înainte și, după izbăvirea de frica ce ne stă asupră-ne, să purtăm grijă de evlavie și de fapta bună.
Acum trei porunci voiesc să vă rânduiesc, ca prin ele, în post să vă îndreptați: Pe nimeni să nu vorbiți de rău; nici un vrăjmaș să nu aveți și să izgoniți cu totul din gura voastră obiceiul cel rău al jurământului. Și precum atunci când s-a rânduit dajdie în aur, fiecare mergea acasă și, chemând pe femeie și pe copii și pe slugi, a chibzuit cu ei și s-a sfătuit de unde va plăti această dajdie, așa să facem și la cele duhovnicești.
Mergând acasă fiecare, să cheme pe femeie și pe copii și, zicându-le că s-a rânduit dajdie duhovnicească astăzi, dajdie prin care se va face o oarecare ușurare a nevoilor acestora, dajdie care pe cei ce o vor plăti nu îi face săraci, ci mai bogați, dajdie care spune ca să nu avem nici un vrăjmaș, să nu vorbim de rău pe nimeni și să nu ne jurăm nicidecum, să chibzuiască, să se îngrijească, să se sfătuiască cum să plătească această dajdie.
Și așa, împlinind aceasta, să punem toată osârdia, aducându-ne aminte unii altora, îndreptându-ne unii pe alții, ca să nu mergem acolo datori, cum au pătimit fecioarele cele nebune, și să pierdem mântuirea. Dacă astfel ne vom pune în rânduială viața noastră, mă pun chezaș și vă făgăduiesc că vom avea o oarecare ușurare a necazului și, ceea ce este mult mai mare decât toate, că vom dobândi bunătățile cele viitoare.
Trebuia ca toate poruncile să vi le rânduiesc, dar socotesc că acest chip al îndreptării este cel mai bun, adică să împlinim poruncile pe rând. Că precum lucrătorul de pământ își sapă holda câte puțin și așa ajunge la sfârșit, așa și noi, de ne vom pune așezământ ca în posturile de peste an să păzim aceste trei porunci cu dinadinsul, pentru a ajunge la obiceiul cel bun. Apoi, cu mai multă ușurință vom merge și la celelalte. Și ajungând la vârful filosofiei, vom trece viața aceasta cu bună nădejde, iar în ceea ce va să fie vom sta cu multă îndrăzneală înaintea lui Hristos și ne vom îndulci de bunătățile cele negrăite, de care fie ca noi toți să ne învrednicim, cu darul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, I Se cuvine slava în vecii vecilor.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii și cuvântări, sursa: www.ziarullumina.ro)
