Lucrarea divină pentru făurirea lumii s-a întins pe durata a șase zile, timp în care Creatorul a zămislit păsările și vântul, peștii și lighioanele târâtoare, copacii cei foșnitori și iarba care le mângâie rădăcinile. La urmă de tot a plămădit omul, căruia i-a suflat în cap puterea de a visa, neliniștile care-i sfredelesc nopțile. A pus în el și poezie și cântec și blestem. Ostenit, în ziua a șaptea, Dumnezeu a pus capul pe pernă și s-a hodinit, fiindcă și Cel de Sus obosește uneori.
Atotputernicul a uitat însă ceva în marea și nemuritoarea Lui operă. N-a făurit România. Scăparea avea să fie reparată, lucru pe care l-am aflat marți, l5 septembrie, în anul 2009 după Hristos, de făuritorul de țară numit, de cei care-l slăvesc pe Zeus și de muritorii de rând, Traian Băsescu. Dacă el însuși nu ne-ar fi spus-o, într-un lung și monoton discurs, n-am fi știut niciodată că România, de oriunde ai privi-o, de jos în sus și de sus în jos, oblic sau pe laterală, e făurită prin neostenita sa trudă.
De notat că, spre deosebire de Dumnezeul din ceruri, acest creator lumesc nu cunoaște odihna, iar duminicile trudește mai abitir ca oricine, plămădind cu picioarele și mâna, aflate miraculos ba aici, ba dincolo, la hanuri și-n iarmaroace, la prăznuiri și chermeze, chipul miraculos al României.
Cum arată acest colț de rai? Ne-o spune creatorul său. Mierea și laptele curg pretudindeni, sărăcia s-a scurs printre pietrele iadului, aici domnind prosperitatea. Oamenii, așa cum a promis la făurirea lumii, trăiesc bine, chiar bine rău, fericirea zburdă pe potecile asfaltate ale codrilor, nu există cei aproape un milion de șomeri decât în mintea clevetitorului diavolesc, nu există mii de copii flămânzi și nici masă pe care să nu se înghesuie copane rumenite de curcan. El ne-a vârât în NATO, el ne-a netezit drumurile intrării în Uniunea Europeană. El și numai el a mărit pensiile și salariile profesorilor, el a adus liniște între reprezentanții breslelor, a împăcat magistrații și a domolit nemulțumirile politicienilor care se cred acaparați și mânați ca oile. În ultima bucată a lumii, cea uitată de Dumnezeu și făurită de Traian Băsescu, binele aleargă pe toate pajiștile și bagă, cu lingurițe de argint, ambrozie între buzele tuturor muritorilor.
Cam asta am înțeles eu, după un ceas și alte trei sferturi din marea cetire de vorbe petrecută în fața unor parlamentari care ba intrau, ba ieșeau, ba căscau, ba aplaudau sub cupola zisului Palat al Poporului. N-am priceput însă, oricât mi-am bătut capul, cum de lucrurile îndelung blamate din vremea guvernării Năstase, pe care l-a răstignit zilnic în acești ani, au devenit izbânzi de netăgăduit ale președintelui-făurar? Cum se face că nenorocita guvernare Tăriceanu, premierul zilnic călcat cu bocancii, a deșertat în raportul președintelui atâta măreție care, firește, i se datorează? Prin ce minune cerească sau prin ce scamatorie?
S-a lăsat toamna peste români. Mi-e dor de gutui, acele felinare aromate pe care le rânduiam în geam. Din păcate, în satul meu natal a fost ger în primăvară, tocmai când pomii dăduseră în floare. Nu-s nuci, nu-s mere și prune, iar gutuii foșnesc sterp sub vântul de seară. Prin alte părți, prin Vâlcea, Argeș și prin Moldova aud că sunt fructe. De la Panciu, un amic a cumpărat struguri cu trei mii de lei vechi kilogramul, adică i-a luat de pomană. Cu ce-și vor fi astupând acei podgoreni cheltuielile?
Elevii reformantei noastre școli prin asumarea răspunderii au găsit, un sfert dintre ei, școlile dărăpănate, cu aceleași closete în curți și cu apa de spălat pe mâini la lighean. Un raport nemernic făcut de nu știu ce academie mondială ne găsește pe ultimul loc în Europa în materie de drumuri și pe locul 129, dacă-mi aduc bine aminte, un pic mai sus decât Biafra și Namibia, la nivelul lumii întregi. Ce miniștri ai transporturilor am avut noi în ultimii douăzeci de ani glorioși? Bilanțul lui Zeus nu suflă un cuvânt despre asta.
