Dumnezeu, izvorul nesecat al binecuvântării

„Și în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii și s-a botezat în Iordan, de către Ioan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Și glas s-a făcut din ceruri: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. Și îndată Duhul L-a mânat în pustie. Și a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Și era împreună cu fiarele și îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăției lui Dumnezeu. Și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.” (Marcu 1, 9-15)
Evanghelia ne mărturisește despre perioada de început a activității Domnului Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Marcu ne prezintă Botezul Domnului, apoi ispitirea din pustie. Cele două momente au o încărcătură simbolică aparte. Deși nu avea păcate, Mântuitorul și-a plecat fruntea sub mâna lui Ioan, cel mai elocvent exemplu de smerenie. În Ioan Botezătorul era întruchipată întreaga creație care regăsea pe Creator. Prin ispitirea din pustie, Fiul lui Dumnezeu ne-a arătat că doar Dumnezeu este izvorul cel nesecat al binecuvântării. Nici slava deșartă, nici foamea, nici închinarea la dumnezei străini, nici ispitele nu sunt cele ce ne aduc mântuirea, ci doar Dumnezeu, Cel Întreit în Persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. După biruința asupra ispititorilor, Domnul Hristos a început să propovăduiască Evanghelia Sa. Pentru fiecare dintre noi, Domnul Hristos a înviat.
(sursa: Ziarul Lumina)