Citesc în ”România liberă” de joi un articol aiuritor, cu personaje aflate undeva între ”Cascadorii râsului” și spitalul de nebuni. Doar că respectivii sunt politicieni, mai precis consilieri județeni în Buzău. Povestea este următoarea: după alegerile locale din acest an, consilierii PD-L și cei ai PNL s-au aliat și au format o majoritate potrivnică președintelui de consiliu ales direct, pesedistul Victor Mocanu. Cum oamenii de la PNL și PD-L nu prea aveau încredere unii în alții, au făcut un jurământ scris că nu vor trăda alianța. Jurământul a fost făcut în fața unui preot și fiecare a jurat pe Biblie. Pitorescul text suna cam așa: „Eu, consilier județean, jur cu toată ființa mea, în fața lui Dumnezeu și a conștiinței mele, că nu voi trăda această înțelegere prin vot sau alte mijloace, iar dacă voi încălca acest jurământ mă voi asemăna lui Iuda Trădătorul, Dumnezeu să mă pedepsească pe mine și pe familia mea”. Doar că președintele Mocanu nu s-a lăsat impresionat de o asemenea cucernicie. Vicepreședinții de la PNL și PD-L au primit birouri în pod, fără secretare și telefoane. Până la urmă, PNL a cedat și a decis să se alieze cu PSD. Doar că exista o problemă: jurământul față de PD-L. Astfel, a fost adus un sobor de preoți la sediul local al PNL și s-a ținut o slujbă de rupere a legământului. Preoții s-au rugat pentru sufletul fiecărui penelist și au ridicat blestemul care risca să se răsfrângă și asupra familiei în cazul dezertării din alianță.
Recunosc că aș fi plătit bilet ca să asist la cele două slujbe. O asemenea scenă nu găsești pe toate drumurile și bate orice film despre nebunia vieții în Balcani. Regizorul Kusturița e mic copil pe lângă poveștile oferite de realitatea politică din Buzău: niște bărbați de stat care jură cu „toată ființa” lor pentru o alianță politică și apoi stau cuminți să fie tămâiați pentru a scăpa de blestemul lui Iuda.
Dar când hohotele de râs se potolesc, realitatea a la Kusturica își pierde farmecul. Jegul moral este absolut, pentru că se invocă numele lui Dumnezeu și cele sfinte pentru niște fandări politice. Babele care se bat la coada pentru agheasmă au un aer inocent pe lângă acești politicieni. Acolo credința este barbară, dar are o finalitate spirituală. Spiritul creștin nu le-a învățat că trebuie să îți respecți fratele întru credință, chiar cu riscul să rămâi fără sticla de Fanta plină cu apă sfințită. Totuși, ele nu câștigă nimic din acea buluceală. Iau numele Domnului în van pentru iluzia sfințeniei îmbuteliate în plastic. Dar politicienii care jură pe Biblie și apoi se dezleagă la preot au ceva de câștigat. Ei seamănă mai mult cu vrăjitoarele de la OTV, care îți fabrică miracole mincinoase contra cost.
Credința de paradă devine o realitate îngrijorătoare în politica noastră. Respect mișcările politice bazate pe valori morale și religioase. Nu sunt adeptul laicismului cu orice preț. Dar alianțele politice legate și dezlegate pe Biblie reprezintă o nouă înfrângere a credinței adevărate, acel gen de trăire care se manifestă prin reținere și bun simț.
Biserica Ortodoxă Română ar trebui să aibă o poziție publică față de preoții care au participat la acea mascaradă. Altfel, la câte trădări și răsturnări de alianțe avem în România, vom avea curând o listă de prețuri: atât costă un jurat pe Biblie, atât te costă o dezlegare. Dat fiind că vorbim despre politicieni, s-ar putea ca prețurile să se exprime direct în comisioane și procente.
