Dumnezeu împarte oamenilor Harul Său și bunurile vremelnice

Mai ușor se mîntuiește cel sărac, cel lipsit, fiindcă nădejdea lui este întemeiată pe Împărăția cerului, pe fericirea veșnică a raiului
El are mintea mai luminată și vede cum cu fiecare zi ce trece din viața lui, se apropie de grădina fericirii veșnice
Dar au fost și bogați care s-au mîntuit, căci au folosit banii și averea pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele aproapelui
Așa au făcut ei biserici și mănăstiri întru slava lui Dumnezeu, au făcut spitale, școli și orfelinate, pentru binele aproapelui
Parabola despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr este bine cunoscută. Bogatul, lacom și zgârcit, petrece și se veselește zilnic dezmierdându-și trupul cu cântece, băuturi și mâncăruri alese, în timp ce săracul, plin de bube și flămând, suferă la ușa lui.
Predica Mântuitorul nostru Iisus Hristos începuse să capteze mulțimile din toate părțile Palestinei. Se răspândise pretutindeni zvonul că un om nemaiîntâlnit face minuni; vindecă tot felul de dureri, tămăduiește neputințele și vorbește într-un chip atât de minunat cum n-a mai vorbit nimeni până acum. Toată lumea alerga să-i vadă chipul strălucitor și să-i asculte cuvântul fermecător.
Într-una din zile pe când era înconjurat de mulțime multă de ascultători între care erau oameni bogați și puternici ai zilei care-L priveau din înălțimea situației lor cu un fel de mândrie personală, precum și mulți săraci, amărâți și necăjiți, Mântuitorul zugrăvește prin cuvinte minunate, tabloul vieții unui bogat și a unui sărac, tabloul bogăției, al măririi și confortului și tabloul sărăciei, al necazurilor și suferințelor. Iată deci, două vieți, două trăiri deosebite foarte mult între ele. Blândul Iisus începe a vorbi cu glas rar și dulce:
– Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vizon, veselindu-se, în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii venind, lingeau bubele lui.
Tablourile acestea ne impresionează puternic și cred că nici cea mai împietrită inimă omenească nu poate să rămână nesimțitoare față de nenorocirea și mizeria în care se zbătea săracul Lazăr. Dar iată că într-o zi a murit săracul și sufletul lui a fost luat de îngeri și dus în grădina raiului în sânul lui Avraam. Moare și cel bogat iar demonii îl duc în flăcările iadului.
Iată deci un sărac proslăvit în cer și un bogat îngropat în iad; un sărac în mâinile îngerilor și un bogat în ghearele demonilor. Acest tablou ar fi o mare descurajare pentru cei bogați și o mare îngâmfare pentru cei săraci. Aceasta s-ar părea la prima vedere, dar lucrurile nu stau așa.
Dacă sunt bogați în iad, fără îndoială că sunt și săraci și dacă sunt săraci în cer, negreșit că sunt și bogați. Să nu căutăm în altă parte dovada decât în Sfânta Evanghelie. Vedem pe săracul Lazăr disprețuit, flămând și gol, cum îngerii l-au dus în sânul lui Avraam, care a fost un om bogat, că știm din istoria sfântă a Vechiului Testament că acest slăvit patriarh avea cirezi de vite și mari bogății când a trăit pe pământ.
Iată dar în împărăția cerului un bogat și un sărac. Aceasta o spun ca cei săraci să nu osândească pe cei bogați, iar cei bogați să nu piardă nădejdea în mântuirea lor. Dar trebuie să recunoaștem că bogăția este o mare piedică pentru mîntuirea sufletului. Însuși Mântuitorul zice: „Cât de anevoie vor intra în împărăția cerului cei ce au avuții! Mai ușor se mîntuiește cel sărac, cel lipsit, fiindcă nădejdea lui este întemeiată pe Împărăția cerului, pe fericirea veșnică a raiului. El are mintea mai luminată și vede cum cu fiecare zi ce trece din viața lui, se apropie de grădina fericirii veșnice. De aceea nădejdea lui este întemeiată și nu pune nici un preț pe lumea aceasta trecătoare.
Dar au fost și bogați care s-au mântuit, căci au folosit banii și averea pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele aproapelui. Așa au făcut ei biserici și mănăstiri întru slava lui Dumnezeu, au făcut spitale, școli și orfelinate, pentru binele aproapelui. Alții au scris cărți și le-au împărțit gratuit pentru luminarea poporului. Toți acești oameni bogați, care au făcut o mulțime de fapte bune, Dumnezeu i-a numărat cu Avraam, Isaac și Iacov, în Împărăția cerească.
Două lucruri împarte Dumnezeu oamenilor în această lume: Harul Său și bunurile vremelnice. Prin Harul Sfânt pe care-l primim prin Sfânta Biserică și Sfintele Taine, Dumnezeu se îngrijește de nevoile sufletului, iar bunurile vremelnice le dă pentru trebuințele trupului.
Prin urmare, nu ne este iertat să nu deschidem ochii la nevoile și necazurile aproapelui nostru, pentru că dacă avem, nu de la noi avem, ci sunt de la Dumnezeu. El ne-a dat înțelepciune și sănătate și tot El ne-a înzestrat cu daruri nenumărate. De aceea nu sunt ale noastre și trebuie să le dăm mai departe aproapelui nostru. (Părintele Cleopa)