Dumnezeu este Tatăl nostru

Întoarcerea de la rău la bine este o întoarcere la Dumnezeu, care ne primește. Nu se poate să nu ne primească Dumnezeu, care este Tatăl nostru. Este adevărat că noi zicem la Sfânta Liturghie și la slujba Cununiei: „Și ne învrednicește pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, și a zice: Tatăl nostru…“. Ne dăm seama că nu trăim o viață în care să avem raporturi de fii față de Tatăl cel ceresc și, de aceea, avem cumva o sfială în a-L numi pe Dumnezeu – Tată. Și totuși… nu trebuie să facem noi ce face Tatăl nostru. Adică noi facem ceea ce putem face, iar Tatăl nostru face mai mult decât noi, pentru noi, pentru binele nostru.
Este bine, făcându-se pomenirea de peste an a fiului risipitor, a tatălui primitor, a fratelui împotrivitor, să ne întrebăm și noi, acum: credem în Tatăl cel primitor, sau nu? Îl căutăm numai atunci când avem treabă cu El, și atunci nu este tată, ci sponsor? Stăm cu teama că Dumnezeu nu ne primește în fața Lui? Atunci înseamnă că pentru noi Dumnezeu nu este Tatăl nostru, ci terorist. Or, viața noastră trebuie să fie alcătuită pe ideea aceasta, că Dumnezeu este Tatăl nostru. Dar știti ce se poate întâmpla? Ca același om să fie uneori fiu risipitor, alteori să fie fiu care se întoarce, alteori să fie el însuși frate împotrivitor, alteori să fie tată primitor.
Este bine să ne cercetăm pe noi înșine în această privință: Cum suntem noi față de oamenii din jurul nostru? Avem inimă de tată? Vrem să avem inimă de tată? Avem inimă de frate adevărat? Vrem să avem inimă de frate adevărat? Avem inimă de prieten? Vrem să avem inimă de prieten? Dacă da înseamnă că am învățat ceva din pilda cu fiul risipitor și cu tatăl primitor.
(arhimandritul Teofil Părăian)