„Dumnezeu este iubire”

“Dumnezeu îi iubire”, spune sfântul evanghelist Ioan. Nu în înțelesul acesta că ori iubirea ori Dumnezeu e același lucru. Nu, iubiți credincioși. Ci în înțelesul că ceea ce face Dumnezeu pentru oameni arată că Dumnezeu este iubitor de oameni. Ce câte ori zicem noi la slujbă: “Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm”! Ce câte ori zicem noi la slujbă: “Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm”! Îl știm pe Dumnezeu iubitor de oameni, pentru că Dumnezeu îi iubire. Și iubirea primește în sine, iubirea se revarsă, iubirea îi binevoitoare. Sfântul apostol Pavel spune mai departe în epistola către corinteni: „Dragostea rabdă îndelung, dragostea-i plină de bunătate, dragostea nu știe de pizmă”, adică de invidie, nu-i nemulțumită de binele cuiva, “dragostea nu se laudă, dragostea nu se trufește”, dragostea nu-i împinge pe oameni într-o parte și alta ca să-și facă loc – asta înseamnă “dragostea nu se trufește”.
– „Dragostea nu se poartă cu necuviință”
„Dragostea nu se poartă cu necuviință”, zice mai departe sfântul apostol Pavel, “nu caută ale sale”, hai să zicem noi “nu caută numai ale sale”, pentru că și ale sale trebuie să le caute omul. Dar sfântul apostol Pavel zice că “dragostea nu caută ale sale”… Și zice mai departe: “dragostea” – fiți atenți! – “nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, se bucură de adevăr. Dragostea toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea niciodată nu cade”. Deci cine are iubire are bunătate, cine are bunătate n-are pomenire de rău, cine are iubire are trecere cu vederea, cine are cu iubire iartă, cine are iubire îi îngăduitor, cine are iubire îi înțelegător, cine are iubire îi răbdător, cine are iubire îi cuviincios, cine are iubire are și nădejde, cine are iubire întemeiată pe credință are și credință; și chiar dacă n-are credința aceea ca să mute munții și are și iubire, are și valoare: credință și iubirea, credință lucrătoare în iubire!