Dumnezeu e cu dosarul lui Vadim Tudor pe birou

Au plâns oameni în hohote la moartea lui Stalin, au plâns și la a lui Ceaușescu ori Mao Tze-Dun. Așa că nu văd de ce nu ar boci și la moartea nepoțelului acestor titani, Vadim Tudor. Aud despre el că și-a iubit țara. Dar care o fi fost țara lui, cumva Rusia? Doar așa s-ar explica înverșunarea cu care ura democrația din România.
Hai să vă povestesc și eu un episod cu acest ins. Acum câteva campanii electorale, când celelalte partide își scărpinau scăfârlia pentru a născoci noi metode de a peți voturile prostimii, Vadim a venit cu o mișcare genială, ieftină și simplă. Pentru a o înfăptui, a apelat la câteva instrumente vechi, dar trainice, pe nume Gheorghe Zamfir, Ion Dolănescu, Irina Loghin, Leonida Lari, Mitică Dragomir, Ilie Ilașcu ș.a. Unul cu naiul, altul cu vocea, una cu poezeaua, altul cu fotbalul sau cu disidența de peste Prut. Pe toți i-a inclus pe listele partidului său, folosindu-le popularitatea extrapolitică pentru a prinde voturi.
Și-n timp ce alte formațiuni politice promiteau țărănimii tractoare zdravene ca niște boi, canalizări și îngrășăminte, Dolănescu promitea cel mult o mai mare producție de cântece de pahar pe la nunți. Candidații de alte culori politice mureau cu discursurile în gât, semănându-și noduli groși pe coardele vocale, în vreme ce Irina Loghin străbătea satele ciripind ca o ciocârlie-papagal: „Mamă, mamă, ce-ai crezut / Când pe lume m-ai făcut?”
Vadim a fost un deschizător de drum, fiindcă el a făcut, încă de atunci, ceea ce acum fac toți, în gașcă. Desigur că, asemenea întregii clase politice, scopul lui a fost să-i fie fleica mai în sânge și whisky-ul mai scoțian. De aceea, absolut normal, imediat ce s-a văzut cu voturile în traistă, nevricosul lider și-a părăsit sus-amintitele instrumente de manipulare la bufetul parlamentului, la o ciorbă de pântece și un friptan mare cât constituția țării.
Dumnezeu e acum cu dosarul lui Vadim pe birou. Îi va lua un an doar simpla inventariere și studiere a tuturor păcatelor sale.