Dumnezeu dă darul smereniei când găsește sufletul pregătit

Cândva, i-am spus:
‒ Părinte, nu mai pot lucra cu fratele ăsta! E foarte mofturos!
‒ Măi, tu ești plin de egoism! Știi asta? Din cauza egoismului tău le pățești pe toate!
‒ Știu, Părinte, de mic sunt așa. Rugați-vă să dea Domnul smerenie inimii mele!
‒ Când inima are sfânta smerenie, pe toate le vede bune și trăiește încă de pe acum în pământeasca Biserică necreată a lui Dumnezeu. Smerenia nu e cea pe care o mărturisim cu gura, nici cea pe care credem că am dobândit-o. Adevărata smerenie este darul lui Dumnezeu în suflet. Iar Dumnezeu dă acest dar când găsește sufletul pregătit. Atunci privește cu mulțumire și atrage sufletul spre El.
Așa că să nu mai spui „Ăsta-i mofturos, ăla-i invidios, celălalt se mânie” sau „Nu pot s-o scot cu ei la capăt”. Așa ceva nu se cade. Nu e creștinește, nu e ortodox. Fiindcă nu te afli deloc în iubirea lui Dumnezeu! Te-ai despărțit de frații tăi și, astfel, te-ai despărțit de Harul Domnului. Dimpotrivă, să treci cu vederea slăbiciunile lor și, fără să le imiți, să devii una cu ei, lucrând împreună. Fă ce spun ei și cum spun ei. Vor așa? Așa să fie. Vor altfel? Altfel să fie. În acest mod, se distrug zidurile ce ne despart de frații noștri și ne unim cu Hristos. Cu cât te vei uni, pe zi ce trece, mai mult cu frații tăi, cu atât vei intra mai mult, în chip tainic, în iubirea lui Hristos.
(Sfântul Părinte Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 421-422)