Dumnezeu aude orice rugăciune, dar îi oferă omului ceea ce îi este necesar și potrivit

În perioada post-exilică se conturează tot mai pregnant comunitatea religioasă a „poporului lui Dumnezeu” (âam Yahwe). Această comunitate trebuie să fie pură, neamestecată cu străinii care respectă alte legi și se închină altor dumnezei. Acum linia de demarcație între „noi” și „ceilalți” este foarte clar trasată, așa cum se observă din legea referitoare la celebrarea Paștilor. Sunt acceptați ca făcând parte din comunitatea israelită (âadat Yisraâel) doar cei autohtoni (ezrah) și străinii convertiți (circumciși) (ger), nu însă și străinii (ben nekhar) mercenari (sakhir) sau coloniști (toșav) (cf. Ieșire 12, 43-49; P. Grelot, „La dernière étape de la rédaction sacerdotale”, în: Vetus Testamentum, 6 (1956), nr. 2, p. 177).
Dușmanii iudeilor acționau împotriva acestora, dar în ultimă instanță împotriva lui Dumnezeu, încercând să stopeze reconstruirea Ierusalimului. Fiind încredințat că lucrarea sa este de fapt lucrarea lui Iahve, Neemia se roagă împotriva dușmanilor ca fiind vrăjmașii lui Iahve Însuși (Jacob M. Myers, Ezra. Nehemiah, Yale University Press, New Haven / London, 2008, The Anchor Yale Bible, p. 125).
Spunând aceasta, nu intenționez să coafez realitățile Vechiului Testament care sunt incompatibile cu viziunea creștină. Nu încerc să remaiez ciorapi. Dar privind textele Vechiului Testament în contextul lor istoric putem să le înțelegem miza teologică pe care cu siguranță o aprobăm.
A ascultat sau nu Dumnezeu rugăciunea lui Neemia rostită împotriva dușmanilor?
Sigur că Dumnezeu aude orice rugăciune, dar îi oferă omului ceea ce îi este necesar și potrivit. Nu-l putea asculta pe evlaviosul Neemia când își blestema conaționalii sau se ruga împotriva dușmanilor, dar efortul comunității iudaice de a se purifica de influențele idolatre era desigur plăcut în ochii lui Dumnezeu.
Ca și creștini, suntem învățați să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri, chiar să-i iubim (cf. Luca 6, 35). Totuși lupta cu păcatul trebuie să fie dură, ca rugăciunile lui Neemia.
Neemia poate că nu putea disocia între persoane (străinii respectivi) și calitățile acestora (purtarea dușmănoasă). Noi însă, prin prisma Noului Testament, putem.
„Auzi, Dumnezeul nostru, în ce dispreț suntem noi și întoarce ocara lor asupra copiilor lor și dă-i disprețului în țara robiei. Și nelegiuirile lor să nu le acoperi, nici păcatul lor să nu se șteargă înaintea feței Tale, pentru că au amărât pe cei ce zideau!” (Neemia 4, 4-5)
(lect. dr. Alexandru MIHĂILĂ, www.ziarulumina.ro)