Dumnezeu are nevoie de oameni

Veni o furtună puternică și Domnul Dumnezeu permise ca râurile să iasă din matcă. Peste tot se zicea că țara este sub apă. Printre cei cărora apa le-a inundat casele era și un țăran temător de Dumnezeu. Când apa pătrunse în bucătărie se mută cu familia sa la etajul casei. Când el și familia priviră pe fereastră, au văzut o barcă ce trecea prin fața lor. Echipajul făcu din mână și striga: „Veniți! Vă vom duce în siguranță!”. Dar țăranul temător de Dumnezeu răspunse: „Dumnezeu ne va salva”. Apa crescu mai mult. Se urcă până la etajul superior și țăranul cu toți ai săi au trebuit să se mute la mansardă. Din nou veni o barcă și oamenii din ea au strigat către țăran să vină la bord. Dar țăranul răspunse la fel: „Lăsați, Dumnezeu ne va ajuta”. Dar apa urca și mai mult. Țăranul cu ai săi au trebuit să stea pe acoperiș și să se țină de horn. Apa le spăla picioarele. Atunci veni barca pentru a treia oară și oamenii au vrut să le dea o mână de ajutor. Dar țăranul temător de Dumnezeu, în încrederea sa de nezdruncinat în Domnul, refuză acest ajutor: „Domnul ne va salva din acest mare impas”, strigă încă o dată țăranul. Atunci veniră valuri puternice și luară acoperișul pe sus și duseră la vale pe toți din familie.
Țăranul muri, iar sufletul său fu luat de îngeri pentru a fi dus să se închine în fața lui Dumnezeu. Sufletul țăranului intră decepționat la tronul celui Preaînalt și-i spuse lui Dumnezeu: „Ce ne-ai promis și ce ai făcut? De ce n-ai venit în ajutorul meu și al celor ai mei, când ne aflam în cea mai mare strâmtorare?”. Dumnezeu îi spuse calm: „Astă-seară ți-am trimis de trei ori o barcă…!”.
Esențialul
Într-o anecdotă se povestește cum un rege tânăr și dornic de cunoaștere le-a poruncit învățaților din țara sa să adune în scris toate valorile științifice din lume. După 40 de ani i-au prezentat rezultatele în o mie de volume.
Regele, care între timp împlinise 60 de ani, spuse: „O mie de cărți nu mai pot citi. Scoateți esențialul din acestea”.
După zece ani, învățații au rezumat conținutul în o sută de cărți. Regele spuse: „Și acestea sunt prea multe. Am deja 70 de ani. Scrieți-mi esențialul”.
Învățații s-au apucat de lucru și au scos esențialul într-o singură carte. S-au prezentat la rege. Acesta era deja pe patul de moarte și dorea să afle cel puțin sinteza acestei lucrări a învățaților. Atunci președintele comisiei rezumă esențialul istoriei omenirii într-o singură frază: „Ei au trăit, au suferit, au murit. Ceea ce contează și ceea ce dăinuie este iubirea și lumina.
Lăcomia distruge fericirea
Erau pe terenul de sport unde se jucau copiii, când un elev îi puse învățătorului Mengtse următoarea întrebare: „Spuneți-mi, vă rog, cum se face că toți oamenii vor să fie fericiți și nu sunt?”. Mengtse arătă cu mâna spre copii și spuse: „După mine, acești copii sunt fericiți”. „Cum să nu fie? răspunse elevul. Sunt copii și se joacă. Dar cum este cu fericirea adulților?”. „Ca și fericirea copiilor”, răspunse învățătorul. Și, spunând aceasta, scoase din buzunar o mână plină cu monede de cupru și le aruncă printre copiii care se jucau. Deodată râsul vesel muți și copiii se îmbulziră asupra monedelor de cupru. Fiecare voia să ia cât mai multe. Strigătele și țipetele lor au înlocuit râsul fericit. „Acum, întrebă învățătorul, cine a distrus fericirea?”. „Cearta”, răspunse elevul. „Și cearta, cine a produs-o?”. „Lăcomia, egoismul”. „Ai găsit deja răspunsul la întrebarea ta. Toți oamenii sunt dornici de fericire, dar tocmai lăcomia și egoismul din ei ucide ceea ce ei doresc”.
Clanța ușii
Un pictor a făcut odată o pictură cu titlul „Casa păcii”. Era mare și solidă ca o arcă. Culorile erau deschise și armonice. Tabloul degaja o atmosferă pacifică. Un băiețel privi tabloul cu atenție. Deodată îl întrebă pe tatăl său: „Tăticule, în acest tablou lipsește ceva. Lipsește clanța de la ușă. Cum poate pacea să intre în această casă?”. Tatăl, nu puțin uimit, răspunse: „Cu siguranță că pictorul nu a uitat clanța, ci pur și simplu a lăsat-o deoparte. Pacea vine în casă doar dacă îi deschidem ușa din interior și dacă o lăsăm să locuiască la noi”.
Îți stă în putere să reacționezi cum vrei
Un om se plimba într-o plantație de nuci de cocos. La un moment dat, o maimuță a desprins o nucă din copac și aceasta i-a venit omului drept în cap. Omul a luat nuca de jos, a desfăcut-o, i-a băut laptele, a mâncat miezul și a făcut din cojile sale o farfurie. Omul ar fi putut să reacționeze negativ, dar a ales să reacționeze pozitiv și a avut și beneficii.
(Sursa: http://romanidiaspora.blogspot.com/)